„Suntem SIGILAȚI”. Cum stăteau persoanele care au urcat la bordul submersibilului Titan. Imagini surprinse de foști pasageri ai navei – VIDEO
This browser does not support the video element.
Submersibilul Titan nu era la prima expediție la Titanic. Un alt grup format din trei bărbați și conducătorul echipajului au coborât în adâncul Oceanului Atlantic pentru a inspecta celebra epavă.
Într-o filmare care s-a viralizat rapid pe Tik Tok se pot vedea mai multe persoane care urcă la bordul submersibilul Titan. Este vorba despre exact același submarin care a făcut implozie și cinci oameni și-au pierdut viața.
„Devine real. Doamne, încep să am emoții”, spune un tânăr care se îmbarcă în submersibil. „Suntem în interiorul submarinului acum. Îl avem și pe proprietarul submarinului. Stăm de vorbă”, spune bărbatul, pasager dintr-o misiune anterioară la fundul Oceanului Atlantic.
„Suntem sigilați. Sunt încântat. Sunt pentru prima dată pe un submarin și e foarte cool”, spune membrul echipajului, chiar imediat după ce toți pasagerii sunt închiși în submersibil, cu ajutorul unor şuruburi.
În imagini apare și momentul în care submersibilul Titan se scufundă în ocean.
Moarte instantanee
Cinci oameni au murit, după ce au plecat cu același submersibil în explorarea epavei Titanicului. Contraamiralul John Mauger, comandantul Districtului numărul unu al Gărzii de Coastă a SUA, a declarat că un vehicul operat de la distanță din Horizon Arctic a descoperit rămășițe ale submarinului Titan la aproximativ 1.600 de metri distanță de prova Titanicului de pe fundul mării. „Aduc cele mai sincere condoleanțe familiilor”, spune oficialul potrivit The Guardian. (Detalii suplimentare despre subiect AICI…)
Experții au spus că resturile găsite sugerează că nava a suferit o „implozie catastrofală” după ce a coborât în adâncurile oceanului duminică, cauzând decesul tuturor celor cinci persoane aflate la bord.
Pasagerii de la bordul submarinului dispărut Titan ar fi murit instantaneu și nici măcar nu ar fi știut că există o problemă dacă nava ar fi făcut implozie, a declarat fostul director al departamentului de medicină subacvatică și radiații al US Navy Dale Mole.
Comentariul a fost făcut după ce BBC a fost informat de un prieten al pasagerilor de la bordul Titan că printre resturile descoperite se numără „un cadru de aterizare și un capac din spate al submersibilului”.
Dale Mole, fost medic al marinei americane, a declarat că afirmația este „un indiciu al unei implozii”.
„Moartea ar fi fost instantanee”, a spus el.
Deși acest deznodământ ar fi fost tragic, Mole a spus că a rămâne blocat în interiorul navei ar fi fost o alternativă mult mai rea pentru echipajul de pe Titan.
„Vă puteți imagina cum ar fi fost… este frig, oxigenul se termină. Dacă nu îi putem aduce înapoi, acesta este cel mai bun scenariu posibil”, a spus el.
Cine sunt pasagerii care și-au pierdut viața pe Titan
Hamish Harding, un britanic în vârstă de 58 de ani, cunoscut ca afacerist și explorator, ar fi una dintre cele cinci persoane care se află la bordul submarinului OceanGate care a plecat să facă o expediție turistică la epava Titanicului. Informația a fost confirmată de familia lui
Nava, care și-a început scufundarea către epava Titanicului duminică dimineață, a pierdut contactul cu nava de cercetare Polar Prince la o oră și 45 de minute după scufundare, potrivit Garda de Coastă a SUA.
Conform Sky News, la bordul navei se afla și pilotul francez Paul-Henry Nargeolet și directorul executiv și fondatorul OceanGate Expeditions, Stockton Rush.
Printre cei care au pierit în misiunea aceasta se numără și omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood și fiul său, Suleman.
Citește și: