Suspect de ebola în Suedia. UPDATE
Un bărbat, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost spitalizat vineri după-amiaza la Malmö (sud), cu toate precauțiile necesare, după ce i-a contactat pe medici pentru că prezenta simptomele caracteristice febrei hemoragice.
„Analizele sunt negative. Nu are virusul”, a declarat pentru AFP Jimmy Gottfridsson, un purtător de cuvânt al regiunii Scania.
Alt caz suspect de Ebola, în regiunea Stockholm, la un cetățean din Sierra Leone, s-a dovedit negativ pe 31 august.
Virusul, împotriva căruia nu există un tratament ori vaccin și care prezintă o rată a mortalității de 25-90%, a ucis peste 2.400 de persoane, potrivit ultimului bilanț prezentat de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vineri. O epidemie de Ebola afectează mai ales Guineea, Liberia și Sierra Leone.