Suspecții în cazul de sclavie de la Londra sunt de origine indiană și tanzaniană, anunță poliția
Bărbatul și femeia în vârstă de 67 de ani arestați joi la Londra, în cadrul anchetei cu privire la cazul celor trei femei ținute în sclavie timp de peste 30 de ani, sunt de origine indiană și tanzaniană, a anunțat sâmbătă poliția britanică, relatează AFP.
„Suspecții sunt de origine indiană și tanzaniană și au venit în Marea Britanie în anii ’60”, precizează Scotland Yard într-un comunicat.
„Credem că două dintre victime s-au întâlnit cu suspectul bărbat la Londra prin intermediul unei ideologii politice împărtășite și că au locuit împreună la o adresă care ar putea efectiv să fie descrisă ca «o comunitate»”, adaugă poliția.
„Persoanele implicate, natura acestei comunități și modul în care operează fac obiectul investigațiilor noastre, iar noi adunăm încet și laborios mai multe informații”, anunță anchetatorii.
Poliția britanică a anunțat joi că trei femei, și anume o malaysiană în vârstă de 69 de ani, o irlandeză în vârstă de 57 de ani și o britanică în vârstă de 30 de ani, au fost eliberate luna trecută, după ce au fost reținute împotriva voinței lor timp de peste 30 de ani.
„Am avut cazuri de sclavie în care oameni au fost reținuți împotriva voinței lor timp de zece ani, dar niciodată de o asemenea amploare”, a subliniat detectivul Kevin Hyland.
Cuplul de sexagenari a fost arestat joi dimineața, după care a fost eliberat pe cauțiune vineri.