Prima pagină » Știri externe » Suspectul în cazul atacului din Franța și-a făcut selfie cu capul șefului său, după ce l-a decapitat

Suspectul în cazul atacului din Franța și-a făcut selfie cu capul șefului său, după ce l-a decapitat

Suspectul în cazul atacului din Franța și-a făcut selfie cu capul șefului său, după ce l-a decapitat
Bărbatul acuzat că și-a decapitat șeful și a încercat să arunce în aer, vineri, o uzină chimică din sud-estul Franței și-a făcut un selfie cu capul victimei, pe care l-a trimis prin WhatsApp către un număr nord-american, potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de Reuters în pagina online.

Yassim Salhi, un francez de origine nord-africană în vârstă de 35 de ani, este reținut în orașul Lyon, după ce a intrat cu mașina într-un depozit în care erau stocate recipiente cu gaz. El a fost arestat în timp ce încerca să deschidă canistre cu substanțe inflamabile.

Poliția a găsit capul lui Herve Cornara, managerul în vârstă de 54 de ani al firmei de transport la care Salhi era curier, agățat de un gard al uzinei deținute de compania americană Air Products și încadrat de steaguri cu inscripții islamiste.

Procurorul din Paris, Francois Molins, a afirmat vineri că anchetatorii vor încerca să determine cursul exact al evenimentelor, pentru a stabili dacă Salhi a acționat singur.

Examinarea telefonului mobil al suspectului a dezvăluit că acesta și-a făcut un selfie cu capul șefului său și l-a trimis prin aplicația WhatsApp către un cont asociat cu un număr nord-american, a declarat sâmbătă o sursă apropiată anchetei. Deocamdată nu se știe cui aparține contul respectiv.

Cadavrul lui Cornara prezenta de asemenea semne de strangulare, ceea ce sugerează că bărbatul ar fi fost ucis în alt loc, înainte de a fi decapitat.

Anchetatorii care au percheziținat locuința lui Salhi din Saint-Priest, în apropiere de Lyon, au confiscat un laptop, o tabletă și un pistol fals, dar nu au găsit urme de explozibil sau propagandă radicală.

Autor

Citește și