Prima pagină » Știri externe » Sute de candidați s-au retras din turul secund al alegerilor din FRANȚA, în efortul de oprire a ascensiunii forțelor de extremă-dreapta

Sute de candidați s-au retras din turul secund al alegerilor din FRANȚA, în efortul de oprire a ascensiunii forțelor de extremă-dreapta

Sute de candidați s-au retras din turul secund al alegerilor din FRANȚA, în efortul de oprire a ascensiunii forțelor de extremă-dreapta

Peste 210 candidați s-au retras din al doilea tur al scrutinului legislativ din Franța, în eforturile de blocare a ascensiunii forțelor de extremă-dreapta, arată statistici prezentate de presa franceză.

Conform datelor obținute de postul France TV Info, 211 candidați calificați în turul secund s-au retras din cursa electorală.

Franța are un sistem electoral uninominal în două tururi pentru alegerile parlamentare. Orice candidat care depășește în primul tur pragul de 12,5% din voturi se califică în turul secund. Astfel, în turul secund pot ajunge în anumite situații doi candidați, trei, chiar până la șase. Orice candidat care primește în turul întâi peste 50% din voturi sau cele mai multe voturi în turul al doilea obține mandatul parlamentar.

Potrivit datelor actuale, 211 candidați calificați în turul secund, programat pe 7 iulie, s-au retras din cursă. Însă, în 90 de circumscripții, vor fi câte trei candidați.

Cele mai multe decizii de retragere din turul al doilea, 129, au fost luate de candidați de stânga, în special din cadrul Noului Front Popular (NFP).

De asemenea, s-au retras 81 de candidați din alianța Împreună (Ensemble), formată pentru susținerea președintelui Emmanuel Macron.

Prin retragerea anumitor candidați din turul doi, forțele politice considerate de centru și cele de stânga vor să atragă voturi pentru a câștiga în circumscripții în care sunt favoriți politicieni din cadrul partidului lui Marine Le Pen, Mobilizarea Națională. Formațiunea de extremă-dreapta s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor parlamentare și este favorită și în turul secund, deși nu este clar dacă va obține majoritate absolută în Adunarea Națională.

Foto: Profimedia

Citește și:

The Telegraph: Partidul Laburist ar putea fi nevoit să faciliteze IMIGRAȚIA din UE pentru a permite Marii Britanii să reia construcțiile

Un membru al Ambasadei României la Moscova a fost declarat PERSONA non grata în Rusia

Economia Rusiei lui Putin, SUPRAÎNCINSĂ după doi ani și jumătate de război în Ucraina: „Oficialii vor încerca să manipuleze statisticile”

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și