Sute de mii de persoane protestează în SUA și în alte țări împotriva armelor de foc

Publicat: 25 03. 2018, 13:40
Actualizat: 28 03. 2019, 07:35

Mișcarea „The March For Our Lives” („Marș pentru viețile noastre”) a apărut după ce 14 elevi și trei profesori au fost uciși la liceul Marjory Stoneman Douglas din orașul Parkland, statul Florida, de către un fost elev, care a folosit o armă semiautomată achiziționată în mod legal.

Unul dintre elevii care au supraviețuit atacului armat din Florida, Emma Gonzalez, a susținut un discurs în cadrul evenimentului din Washington DC. Aceasta a reamintit numele victimelor și a cerut mulțimii să păstreze tăcerea timp de șase minute și 20 de secunde.

Alte 800 de proteste au fost organizate, în semn de solidaritate, în orașele Edinburgh, Londra, Geneva, Sydney și Tokyo.

Casa Albă a felicitat manifestanții, însă fără să se adreseze direct cerințelor acestora pentru un control mai strict al armelor. Președintele Donald Trump a evitat să dea vreo declarație.

„Îi aplaudăm pe tinerii americani curajoși care își exercită drepturile Primului Amendament”, a declarat un purtător de cuvânt de la Casa Albă.