Reprezentanții unei fundații de artă din Elveția susțin că dețin dovada care atestă că portretul „Mona Lisa”, semnat de Leonardo Da Vinci și expus la muzeul Luvru din Paris, ar fi o copie a unei „versiuni anterioare”, scrie AFP.
Pentru a demonstra că au dreptate, reprezentanții fundației susțin că au realizat teste cu carbon și de pigmentare pentru tabloul numit „Isleworth Mona Lisa”, descoperit în Elveția în septembrie 2012.
„Sunt convins în proporție de 100% că este vorba despre un Leonardo autentic”, a declarat vicepreședintele fundației, David Feldman, pentru France 24.
Potrivit lui Feldman, cele mai multe critici de până acum privitoare la versiunea „Isleworth” – numită după o suburbie londoneză unde a fost găsit tabloul, deținut, din 1913, de colecționarul britanic Hugh Blaker – au fost acelea că lucrarea a împrumutat prea multe dintre semnele distinctive ale artei secolelor al 17-lea și al 18-lea și de aceea este considerată o copie a originalului.
„Dar testele cu carbon au demonstrat că tabloul a fost realizat la începutul secolului al 16-lea. Acesta este originalul «Mona Lisa». Versiunea de la Luvru este mult mai elaborată, de o calitate mult mai înaltă, dar este o copie făcută de Leonardo însuși după cea anterioară”, a mai spus Feldman.
De asemenea, italianul Alfonso Rubino, specialist în geometrie, a studiat la rândul său versiunea „Isleworth”, în comparație cu „Omul Vitruvian”, și a ajuns la concluzia că versiunea elvețiană a picturii „Mona Lisa” a fost realizată după aceleași tehnici folosite de maestrul italian în general.
Feldman mai crede că tabloul din Elveția a fost lăsat cel mai probabil neterminat înainte ca Leonardo să execute cea de-a doua versiune a picturii, care acum se află expusă la Luvru.
Leonardo Da Vinci s-a mutat în Franța în 1517 și a murit în 1519. Imediat după decesul său, tabloul „Mona Lisa” a fost cumpărat de regele François I și, de atunci, a rămas în posesia Franței.
Reprezentanții Muzeului Luvru din Paris au declarat pentru France 24 că au fost solicitați în repetate rânduri să comenteze autenticitatea tablourilor pe care le găzduiesc, „ceea ce nu face decât să crească valoarea operelor aflate în colecțiile private”, și refuză să mai facă acest lucru.