Talibanii, apel către Joe Biden. Ce îi cere gruparea președintelui ales al SUA
Talibanii din Afganistan au lansat marți un apel la adresa viitoarei Administrații a președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, să respecte angajamentul semnat în lunan februarie a acestui an în ceea ce privește retragerea trupelor americane din această țară.
Apelul vine în contextul în care Statele Unite au început deja retragerea militarilor americani staționați în Afganistan în baza unui acord semnat cu talibanii, informează site-ul agenției de presă Reuters.
Retragerea totală a trupelor americane din Afganistan ar trebui să aibă loc în luna mai a anului viitor, potrivit acordului. În același timp, negocierile de pace dintre Guvernul de la Kabul și talibani urmează să continue la Doha, în pofida amânărilor de până acum.
„Emiratul islamic vrea să îi atragă atenția președintelui ales al Statelor Unite și viitoarei sale Administrații că implementarea acordului este cea mai eficientă și rezonabilă modalitate de a pune capăt conflictului dintre țările noastre”, se arată într-un comunicat al talibanilor.
Talibanii își continuă atacurile în pofida negocierilor de pace
Cu toate acestea, violențele sunt în creștere în întreg Afganistanul, în contextul în care talibanii au lansat atacuri în mai multe capitale regionale, în pofida negocierilor de pace.
Unele dintre atacuri au determinat forțele americane să lanseze ofensive aeriene împotriva pozițiilor talibanilor.
Mai multe organizații internaționale, printre care și Organizația Națiunilor Unite (ONU), au atras atenția asupra prezenței Al Qaeda în Afganistan.
Un oficial al ONU a declarat luna trecută pentru BBC că gruparea islamistă încă are legături puternice cu talibanii.
Președintele în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, a făcut din retragerea trupelor americane din Afganistan o temă de campanie, iar în octombrie a scris pe Twitter că militarii americani ar putea părăsi Afganistanul până de Crăciun.
Cu toate acestea, înalți oficiali de la Washington au anunțat că mai 2021 rămâne în continuare termenul oficial pentru retragerea militarilor americani din această țară.