Prima pagină » Știri externe » Talibanii caută sprijin internațional. Reprezentanți ai militanților, primiți în China

Talibanii caută sprijin internațional. Reprezentanți ai militanților, primiți în China

Talibanii caută sprijin internațional. Reprezentanți ai militanților, primiți în China
Talibanii caută sprijin internațional. Reprezentanți ai militanților, primiți în China

Talibanii din Afganistan au început să caute sprijin internațional, astfel că o delegație a acestora s-a întâlnit în China cu ministrul chinez de Externe și alți oficiali de rang înalt din cadrul diplomației statului comunist.

Anunțul a fost făcut miercuri de către un purtător de cuvânt al talibanilor, informează Adevărul.

Între timp, Statele Unite atrag atenția că Afganistanul va redeveni un „stat paria” în cazul în care talibanii vor reveni la putere prin forță. Totodată, Rusia s-a declarat îngrijorată de afluxul de jihadiști din Statul Islamic către Afganistan.

În cadrul vizitei de două zile, o delegație de nouă persoane, condusă de numărul doi al talibanilor, Abdul Ghani Baradar, a participat la „întâlniri separate cu ministrul chinez de Externe Wang Yi, adjunctul ministrului de Externe şi cu Reprezentantul Special chinez pentru Afganistan”, a anunțat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Mohammad Naeem.

Acesta nu a precizat și unde anume au avut loc întâlnirile, dar a spus că talibanii „au dat asigurări Chinei că teritoriul afgan nu va fi folosit împotriva securităţii vreunei ţări, indiferent ce ţară”.

La rândul lor, oficialii chinezi „au promis să nu se amestece în afacerile afgane, ci, din contră, să ajute soluţionarea problemelor şi aducerea păcii”, mai spune acesta.

Talibanii câștigă tot mai mult teren în Afganistan

Talibanii au reușit în ultimele două luni să ocupe mai mult teritoriu în Afganistan decât în toată perioada de când au fost îndepărtați de forțele internaționale de la putere, în 2001.

Încurajați și de retragerea trupelor NATO din ultimele săptămâni, ei au început să ocupe tot mai multe districte aflate până acum sub control guvernamental.

Astfel, militanții talibani au acum o prezență foarte puternică în întreg Afganistanul, inclusiv în provinciile din nordul, nord-estul și centrul țării și se apropie de orașe ca Herat, Kunduz, Kadahar și Lashkar Garh.

Aproximativ 15 milioane de persoane (jumătate din populație) fie locuiesc în zonele controlate de talibani, fie unde talibanii erau foarte prezenți și au pus la cale atacuri împotriva forțelor guvernamentale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
România exportă mai mult decât importă, arată un raport