Talibanii dau detalii despre viitorul femeilor din Afganistan: Vălul va fi obligatoriu, burqa nu
Talibanii au oferit marți noi detalii despre viața pe care o vor avea cetățenii din Afganistan după ce gruparea fundamentalistă a preluat puterea în această țară.
Un purtător de cuvânt al organizației a anunțat că portul burqăi, vălul care acoperă integral corpul femeilor, nu va fi obligatoriu, deoarece „există diferite tipuri de văl”, informează Antena 3.
„Burqa nu este singurul hijab (văl, n. red.) care poate fi purtat, există diferite tipuri de hijab care nu se limitează la burqa”, a declarat Suhail Shaheen, purtător de cuvânt al biroului politic al grupării talibane.
Cu toate acestea, el nu a dat detalii cu privire la tipurile de văl care vor fi permise de către talibani, însă a dat de înțelels că purtarea vălului va fi obligatorie.
Îngrijorări cu privire la drepturile femeilor din Afganistan
Deși talibanii au dat asigurări cu privire la faptul că vor respecta drepturile femeilor, comunitatea internațională este îngrijorată în legătură cu acest subiect, dat fiind faptul că în perioada în care au deținut puterea în Afganistan, talibanii au fost extrem de duri la adresa femeilor din această țară.
Sub regimul precedent al talibanilor, viața femeilor era guvernată de legea islamică. Aceasta prevede că femeile nu își pot părăsi casa decât însoțite de un bărbat din familie, nu pot vorbi decât dacă sunt întrebate, nu au dreptul la educație sau să voteze.
Flagelările şi execuţiile, inclusiv lapidările pentru adulter, erau practicate în pieţele oraşelor şi pe stadioane.
„Suntem dedicați drepturilor femeilor sub legea Sharia. Ele pot primi o educaţie, de la şcoala primară până la universitate. Noi am anunţat această politică în cadrul unor conferinţe internaţionale, la cea de la Moscova şi aici la conferinţa de la Doha cu privire la Afganistan”, a declarat Shaheen.
Talibanii au intrat duminică în capitala afgană Kabul, a anunțat un reprezentant al Ministerului afgan de Interne, iar SUA au început evacuarea diplomaților săi din ambasadă cu elicopterele. Potrivit oficialului din Ministerul de Interne, talibanii au venit în capitală „din toate părțile”.