11:58
Mișcarea talibanilor afgani a pierdut între 10.000 și 12.000 de combatanți în confruntările din 2013 cu serviciile de securitate afgane și cu trupele NATO, conform unui raport al Națiunilor Unite, citat de AFP.
„Pierderile insurgenților sunt greu de estimat, dar, potrivit unor surse guvernamentale, este vorba de 10.000 – 12.000 de combatanți”, se arată într-un raport elaborat de Națiunile Unite.
Înlăturați de la putere în 2001 de o coaliție internațională condusă de Statele Unite, insurgenții talibani comit de 12 ani atacuri împotriva serviciilor de securitate afgane și a trupelor Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate în Afganistan (ISAF).