Talibanii spun că au găsit 6,5 milioane de dolari și lingouri de aur în casa fostului prim-vicepreședinte al Afganistanului
Talibanii au transmis luni că au confiscat 6,5 milioane de dolari şi mai multe lingouri de aur din reşedinţa fostului prim-vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh în provincia Panjshir, unde după ce talibanii au preluat puterea la Kabul, acesta a condus o rezistenţă împotriva lor, înfrântă însă de islamişti săptămâna trecută, relatează agenţia de presă EFE.
Într-o scurtă înregistrare video difuzată de talibani, combatanţi ai acestora apar numărând bancnote din mai multe serviete pline cu bani şi cu piese din aur.
Nici Saleh şi nicio altă persoană din cercul său apropiat nu au combătut deocamdată aceste acuzaţii.
Corupţia şi folosirea necuvenită a bunurilor statului s-au numărat printre principalele critici pe care afganii şi comunitatea internaţională le-au adresat fostului guvern afgan înlăturat de la putere de talibani la jumătatea lunii august, după retragerea trupelor internaţionale conduse de SUA.
Amrullah Saleh, prim-vicepreședintele Afganistanului timp de un an și jumătate
Amrullah Saleh a fost prim-vicepreşedinte al preşedintelui afgan Ashraf Ghani în ultimul an şi jumătate, iar anterior a condus principalul serviciu afgan de informaţii, Direcţia Naţională de Securitate (NDS).
După ce preşedintele Ghani a fugit din ţară, pe 15 august, înainte ca talibanii să pătrundă în capitala Kabul, Saleh s-a declarat „preşedinte interimar legitim”, dar a fugit şi el din capitală şi s-a alăturat Frontului de Rezistenţă Naţională împotriva talibanilor, grupare condusă în Valea Panjshir de Ahmad Massoud, fiul legendarului comandant afgan Ahmad Shah Massoud.
Combatanţii din Panjshir au rezistat timp de 23 de zile în faţa ofensivei talibanilor, dar în final aceştia din urmă au reuşit să captureze mare parte din provincie pe 6 septembrie.
Odată cu căderea rezistenţei din Panjshir, majoritatea combatanţilor care au luptat împotriva talibanilor s-au retras în munţi şi nu se ştie unde s-au ascuns Saleh şi Massoud, dacă au rămas în regiune ori s-au refugiat în Tadjikistanul vecin.