Prima pagină » Știri externe » TALIBANII VOR SĂ ÎL UCIDĂ pe PRINȚUL HARRY: „Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem””

TALIBANII VOR SĂ ÎL UCIDĂ pe PRINȚUL HARRY: „Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem””

TALIBANII VOR SĂ ÎL UCIDĂ pe PRINȚUL HARRY:
Talibanii afgani au afirmat luni că sunt hotărâți să îl ucidă pe prințul Harry, pilot de elicopter în armata britanică, revenit în Afgansitan pentru o a doua misiune militară, relatează AFP.

Talibanii afgani au afirmat luni că sunt hotărâți să îl ucidă pe prințul Harry, pilot de elicopter în armata britanică, revenit în Afgansitan pentru o a doua misiune militară, relatează AFP.

„Vom face tot posibilul pentru a-l ucide pe prințul Harry și pe alți membri ai forțelor britanice staționați la Helmand”, provincie din sudul Afganistanului, considerată un fief al insurecției talibane, a declarat pentru AFP Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al insurgenților.

„Nu încercăm să îl răpim, ci să îl ucidem”, a adăugat el, în cadrul unei convorbiri telefonice, precizând că talibanii au pus la punct „un plan foarte important” pentru a-l ataca pe prinț, al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic.

Prințul Harry, în vârstă de 27 de ani, cunoscut sub numele de „căpitanul Wales”, a ajuns săptămâna trecută la Camp Bastion, în provincia Helmand, pentru o misiune temporară de patru luni ca pilot de elicopter Apache, potrivit armatei britanice.

Această misiune este a doua în Afganistan pentru prințul Harry, dar prima dată publicității de autoritățile britanice.

Precedenta sa misiune în Afganistan, începută în decembrie 2007, a fost ținută secretă și scurtată la zece săptămâni din motive de securitate, în martie 2008, după ce prezența sa a fost dezvăluită de presă.

Marea Britanie are 9.500 de militari în Afganistan, deținând al doilea contingent ca mărime din cadrul Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) din această țară, după Statele Unite. Londra, care a pierdut 425 de militari de la începutul conflictului, în 2001, intenționează să își retragă trupele până la sfârșitul lui 2014.

Citește și