Țara care amenință că va deporta 10.000 de migranți pe săptămână. Decizia luată de președinte
Republica Dominicană spune că intenționează să deporteze până la 10.000 de migranți pe săptămână pentru a combate fenomenul migrației necontrolate.
Planul a fost anunțat de purtătorul de cuvânt al președintelui Luis Abinader, Homero Figueroa. Republica Dominicană se confruntă cu un val de migranți din țara vecină, Haiti. Zeci de mii de haitieni au sosit în Republica Dominicană pentru a fugi de violențele fără precedent din țara de origine. De altfel, purtătorul de cuvânt al președintelui a explicat că măsura este necesară în contextul în care comunitatea internațională a reacționat foarte greoi și nu a reușit încă să restabilească ordinea în Haiti, țara fiind controlată de bande de infractori.
Criticii spun că Administrația președintelui Abinader i-a tratat inuman pe migranții haitieni, mai ales în contextul în care mulți dintre ei fug de violența extremă a bandelor și de sărăcia din țara de origine, notează BBC.
Figueroa a spus că deportările vor începe imediat și vor urma protocoale stricte care garantează respectarea drepturilor omului.
Comentariile purtătorului de cuvânt al Administrației dominicane sugerează că rata deportărilor haitienilor fără documente este pe cale să crească semnificativ.
Zeci de mii de migranți ar urma să fie trimiși înapoi în Haiti
Deoarece violența bandelor din Haiti s-a agravat în ultimele luni, autoritățile dominicane au deportat în mod constant haitieni. Mai multe camioane pline cu migranți au fost trimise zilnic peste graniță, prin punctul de trecere de la Dajabon.
Acum, Figueroa spune că această cifră ar putea ajunge la până la 10.000 de oameni pe săptămână.
El a vorbit despre ceea ce a numit un „exces” de migranți haitieni în Republica Dominicană și a spus că Poliția de Frontieră va intensifica controalele la granițe.
Președintele dominican a avertizat recent Adunarea Generală a Națiunilor Unite că Administrția sa este pregătită să ia „măsuri drastice” în fața crizei umanitare de peste graniță.
În parte, această decizie subliniază frustrarea autorităților de la Santo Domingo față de eșecul comunității internaționale de a stabiliza situația din Haiti.
O forță internațională de securitate condusă de Kenya, formată din aproximativ 400 de ofițeri, a fost dislocată în națiunea din Caraibe. Cu toate acestea, bandele controlează în continuare cea mai mare parte a capitalei și situația de urgență umanitară în ceea ce privește foamea, accesul la apă potabilă și asistența medicală rămâne critică.
Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) a ONU, anul trecut, Republica Dominicană a returnat forțat peste 200.000 de oameni în Haiti, mai notează sursa citată.
CITEȘTE ȘI:
Sursa foto: Profimedia