Prima pagină » Știri externe » Țara care s-a săturat de cerșetorii români și aplică sancțiuni dure

Țara care s-a săturat de cerșetorii români și aplică sancțiuni dure

Țara care s-a săturat de cerșetorii români și aplică sancțiuni dure
Norvegia va interzice cerșetoria în locurile publice, în virtutea unui amendament legislativ dezbătut luni în Parlament, o măsură controversată care-i va afecta în special pe romii de origine română, ministrul Justiției invocând "o legătură" între cerșetorie și infracționalitate, relatează AFP.

Textul prezentat de Guvernul de dreapta prevede autorizarea municipalităților să interzică cerșetoria pe plan local începând din vara lui 2014, după care va fi introdusă o interdicție la nivel național, prevăzută începând din vara lui 2015. Măsura urmează să fie adoptată în mod sigur.

Ministrul Justiției Anders Anundsen, provenind din Partidul progresului (FrP), o formațiune de dreapta populistă și aniimigrație, a invocat „o legătură” între cerșetorie și delincvență, în special furt.

Potrivit autorităților, la Oslo se înregistrează același număr de furturi ca la Berlin, deși populația orașului este de șapte ori mai mică.

Cerșetoria, în orașele care o vor interzice, va fi pasibilă de aplicarea unei amenzi și unei pedepse de până la trei luni de închisoare.

Măsura urmează să-i penalizeze în special pe romi. Din 194 de cereșetori numărați la Oslo în 2012, doar șapte erau norvegieni. „Ceilalți erau în principal cetățeni români” de origine romă, potrivit Ministerului Justiției, care a precizat că aproape toți cei 69 de români verificați aveau un cazier judiciar în Norvegia.

Un reprezentant al Stângii Socialiste (opoziție), Baard Vegar Solhjell, a sugerat că interzicerea cerșetoriei vizează să descurajeze aceste populații să vină în Norvegia.

„Cum să nu crezi că, după 200 de ani, acest lucru nu este asimilat unei încercări de a împiedica intrarea romilor în regat?”, a declarat Solhjell, referindu-se în mod implicit la un articol – în prezent abolit, dar perceput ca rușinos – al Constituției norvegiene, care interzicea pătrunderea evreilor pe teritoriul țării, în urmă cu 200 de ani.

Susținută de majoritatea opiniei publice, interdicția riscă să aibă efecte contrare scopului declarat, au obiectat anumite asociații.

Cei care cerșesc „vor fi nevoiți să recurgă și mai mult la infracțiuni”, a declarat pentru postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen președintele unei asociații de toxicomani, Arild Knutsen.

Norvegia nu face altceva decât să reintroducă o interdicție aflată în vigoare până în 2005. Și alte țări europene au introdus interdicții la nivel național – ca de exemplu Marea Britanie și Danemarca – sau la nivel local.

Amendamentul, adoptat în primă lectură luni seara, urmează să fie adoptat definitiv în cursul săptămânii. Este sigur că va fi susținut de o majoritate, deoarece Guvernul minoritar format de către conservatori și populiști a obținut susținerea Partidului de Centru (agrarian).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani