Jumătate din populația adultă a Statelor Unite s-a vaccinat împotriva Covid-19. Bilanțul este unul uluitor, căci în numai patru luni de zile, aproape 130 de milioane de oameni s-au imunizat! Vorbim despre 50,4% dintre adulții Americii, ceea ce este de-a dreptul incredibil, afirmă specialiștii.
Responsabilitate socială și încredere în sistemul medical, acesta este mesajul pe care americanii îl transmit restului lumii.
Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor coordonează campania de vaccinare din SUA. Conform datelor oficiale furnizate de CDC, aproape o treime dintre adulţi a fost vaccinată şi cu a doua doză antiCovid! În ceea ce priveşte grupul cu risc crescut al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, 81% dintre bătrânii Americii au primit o primă doză şi aproximativ două treimi sunt complet vaccinaţi!
În medie, zilnic sunt administrate peste 3 milioane de vaccinuri, potrivit informaţiilor furnizate de Casa Albă.
Țară cu o populație de 330 de milioane de locuitori, America a efectuat, în total, puțin peste 210 milioane de doze de vaccin. Prima persoană imunizată împotriva virusului SARS-CoV-2 a fost o asistentă medicală. Ea s-a vaccinat la New York, în 14 decembrie 2020.
În mare parte, SUA utilizează vaccinurile Moderna şi Pfizer. Recent, Washingtonul a suspendat temporar administrarea vaccinului Johnson&Johnson după înregistrarea a şase cazuri de tromboză venoasă cerebrală. Totuși, trebuie făcută precizarea că vaccinul Johnson&Johnson necesită injectarea unei singure doze, în timp ce pentru restul este necesar și rapelul.