Prima pagină » Știri externe » ȚARA cu care Rusia a semnat un parterneriat energetic și industrial

ȚARA cu care Rusia a semnat un parterneriat energetic și industrial

ȚARA cu care Rusia a semnat un parterneriat energetic și industrial
Iranul și Rusia au semnat patru protocoale de acord în vederea consolidării cooperării economice și industriale, dar și a schimburilor comerciale, a anunțat marți presa iraniană, relatează AFP.

Cele patru protocoale de acord au fost semnate în domeniile petrolier, industrial și comercial, petrochimic și minier.
Ministrul iranian pentru Petrol Bijan Namdar Zanganeh a declarat marți că schimburile comerciale dintre cele două țări, „care ating în prezent suma de 1,5 miliarde de dolari, urmează să fie multiplicate de zece ori”.

Aceste texte au fost semnate după o zi de negocieri intense între delegația rusă, alcătuită din 160 de persoane conduse de către ministrul Energiei Aleksandr Novak, și diverși reprezentanți iranieni.

Protocoalele de acord urmează să fie finalizate de către președinții rus Vladimir Putin și iranian Hassan Rohani până la sfârșitul lui septembrie.

Iranul și Rusia își „vor dezvolta cooperarea în domeniile petrolier, al gazelor naturale, petrochimic și rafinării”, a declarat adjunctul ministrului însărcinat cu probleme internaționale și comerciale Ali Majedi, citat de agenția Isna.

Însă „problema schimbului petrol contra bunuri nu este absolut deloc pe ordinea de zi” a reuniunii Comisiei economice comune iraniano-ruse de marți și miercuri, a subliniat el.

Presa a evocat un acord de schimb prevăzând vânzarea de petrol și produse de consum iraniene în schimbul unor investiții rusești în producția energetică a Iranului, în special în sectorul petrol-gaze, afectat de sancțiuni internaționale.
Potrivit presei ruse, negocierile vizează achiziționarea de către Rusia a aproximativ 70.000 de barili de petrol pe zi, reprezentând aproximativ 2% din producția iraniană (3,2 milioane de barili pe zi în 2013). În opinia Moscovei, aceste livrări nu contravin sancțiunilor internaționale impuse Iranului în legătură cu temerile privind programul său nuclear.

Teheranul urmează să furnizeze, de asemenea, produse alimentare către Rusia, în urma deciziei acesteia din urmă de a suspenda importuri de produse europene și americane, ca reacție față de embargoul care i-a fost impus de către UE și Statele Unite în urma susținerii de către Moscova a rebeliunii din Ucraina.

Ministrul rus pentru Energie Aleksandr Novak, care participă la această reuniune comună, s-a întâlnit cu omologul său Hamid Chitchian și cu Ali Akbar Salehi, directorul Organizației Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA).

Rusia va participa, de asemenea, la construirea a opt centrale electrice cu o capacitate totală de 2.800 de megawați și la modernizarea centralelor existente, a declarat Chitchian.
Potrivit ministrului iranian, volumul acestei cooperări va atinge peste zece miliarde de dolari.

Cele două țări discută totodată despre un contract în vederea construirii a patru noi centrale nucleare. Moscova a finalizat centrala de la Boushehr, o instalație cu o capacitate de 1.000 de megawați, situată pe coasta de la Golful Persic, pe care a predat-o în mod oficial iranienilor în septembrie 2013.

Iranul vrea să construiască 20 de centrale nucleare de câte 1.000 de megawați, dintre care patru la Boushehr, pentru a-și diversifica sursele de energie și pentru a fi mai puțin dependentă de petrol și gaze naturale în consumul intern.