Prima pagină » Știri externe » Țara europeană unde toți locuitorii sunt „milionari”

Țara europeană unde toți locuitorii sunt „milionari”

Țara europeană unde toți locuitorii sunt „milionari
Puțină lume știe că Norvegia e țara europeană unde toți cetățenii sunt milionari. Țara scandinavă este cel de-al doilea mare exportator de gaze naturale din lume și al șaptelea exportator de petrol.

În 1969 norvegienii au descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coasta norvegiană. De atunci a început bunăstarea pentru norvegieni. Conducătorii Norvegiei au înființat în 1990 un fond în care toți cei peste 5 milioane de cetățeni sunt acționari.

În prezent, valoarea fondului depășește peste 600 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă că fiecărui norvegian îi revine peste un milion de coroane. Cu toate acestea, oamenii nu se pot atinge de bani, care sunt gestionați de Banca Centrală. Ei sunt destinați bunăstării generațiilor viitoare.

Norvegia nu face parte din Uniunea Europeană, norvegienii votând de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 și 1994.

Însă, cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul  privind Spațiul Economic European (Acordul SEE) , care a intrat în vigoare în 1994. Acordul permite Norvegiei și celorlalte țări SEE să participle la piața internă UE. Aceasta presupune faptul că în zonele incluse în Acordul SEE, cetățenii și firmele norvegiene beneficiază de același tratament ca și cele din statele membre UE, pe întreg teritoriul inclus în Acord.  În calitate de parte a Acordului SEE, Norvegia se implică în elaborarea legislației comunitare în domeniile vizate de piața internă și se supune, totodată, acesteia. 

 

 

Citește și