Prima pagină » Știri externe » Țara exotică unde poți ajunge la ÎNCHISOARE dacă nu îți plimbi câinele sau dacă ridici un zmeu

Țara exotică unde poți ajunge la ÎNCHISOARE dacă nu îți plimbi câinele sau dacă ridici un zmeu

Țara exotică unde poți ajunge la ÎNCHISOARE dacă nu îți plimbi câinele sau dacă ridici un zmeu
Sursa foto: Profimedia images

Deși pare greu de crezut există țări unde poți fi condamnat penal nu doar pentru fapte grave precum omorul sau agresiunea, ci și pentru lucruri aparent banale, precum neplimbarea patrupedului, nerespectarea unui ordin de prezență la școală sau, mai controversat, oferirea unui biberon unei mame care nu poate alăpta.

Potrivit unui raport citat de BBC în India există peste 7.000 de infracțiuni prevăzute în 370 de legi federale – dintre care 301 pot fi pedepsite cu moartea.

Un nou raport realizat de Vidhi Centre for Legal Policy din Delhi cartografiază pentru prima dată complexa rețea legislativă penală din India. Din cele 882 de legi federale în vigoare, 370 includ sancțiuni penale, cumulând 7.305 fapte și omisiuni incriminate.

„Închisoarea este pedeapsa standard în India – 73% dintre infracțiuni se pedepsesc cu detenție între o zi și 20 de ani”, susține raportul.

Iată pentru ce „infracțiuni” absurde poți ajunge la închisoare

Printre faptele considerate infracțiuni se numără – legarea unei capre pe o stradă publică, repararea unui robinet fără licență, nedezvăluirea numelui proprietarului unei clădiri, joaca neglijentă cu un zmeu, lăsarea porcilor să se plimbe liberi, deranjarea unui animal dintr-o grădină zoologică (pedepsită cu 6 luni de închisoare), sau neplimbarea câinelui (amendă de până la 100 de rupii și 3 luni de închisoare).

Un caz aparte este cel al promovării biberonului sau formulei pentru sugari. În India aceasta constituie o infracțiune care se pedepsește cu până la 3 ani de închisoare și o amendă de 5.000 de rupii. Legea a fost adoptată pentru a limita marketingul agresiv al companiilor din industria alimentației infantile, însă se aplică și persoanelor fizice, stârnind critici.

Mai mult, în India poți fi condamnat la moarte chiar și pentru fapte non-violente. Șocant este și faptul că, în afară de omor sau trădare, pedeapsa capitală poate fi aplicată pentru deteriorarea unei conducte de gaze sau petrol, de exemplu, pentru  neatenția unei santinele aflate în post sau pentru acte considerate a fi atentate la securitatea națională.

India are, în total, 301 infracțiuni care pot fi sancționate cu moartea.

Specialiștii avertizează că această „supracriminalizare” creează un sistem vulnerabil la abuzuri. Naveed Mehmood Ahmad, coautor al studiului, afirmă că multe dintre aceste legi „nu sunt aplicate cu strictețe, dar creează un teren fertil pentru corupție și abuz de putere”.

Totodată, raportul subliniază discrepanțele uriașe din sistem: revoltarea se pedepsește cu 2 ani de închisoare, în timp ce o raportare falsă a unei nașteri poate atrage 3 ani. Alte fapte, precum practicarea homeopatiei fără licență, trecerea pe roșu și munca forțată sunt pedepsite, în mod paradoxal, cu aceeași sentință: un an de închisoare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
O descoperire despre modul în care dinozaurii își creșteau puii schimbă tot ce știam până acum