Țara în care oamenii sunt nevoiți să își cumpere arme pentru a se proteja
Temându-se de numărul crescut al atacurilor cu arme albe de către Palestinieni, oamenii din Israel apelează la arme pentru protecția personală, potrivit Business Insider.
Începând cu 1 octombrie, șapte israelieni și în jur de 30 de palestinieni au fost uciși într-o confruntare, mulți dintre atacatori mânuind cuțite.
Business Insider relatează că foarte mulți oameni se înghesuie să cumpere arme dintr-un magazin din Tel Aviv. Un om din magazin nici nu își întrerupe convorbirea la telefon în timp ce comandă și plătește o cutie de gloanțe. Proprietarul magazinului declară că magazinul nu a mai fost atât de aglomerat din 1970. De asemenea, acesta spune că mai există puține grenade cu gaze lacrimogene în țara, iar din acest motiv a decis să vândă maxim două unui singur client, femeile având prioritate.
Potrivit legii, în afară de forțele de poliție, doar civilii care locuiesc sau muncesc în zone considerate periculoase, cum ar fi așezările evreiești în partea de vest a orașului sau Ierusalim, au voie să folosească arme. Dintr-o populație de 8,5 milioane, aproximativ 260.000 de israelieni au permis de port armă.
Aviva Yisraeli, o tânără mamă care locuiește în partea de vest a Israelului, a declarat că atunci când vecina ei a fost atacată de tineri Palestinieni și armata a ajuns în 20 de minute, și-a dat seama că trebuie să își scoată arma din seif pentru a se putea apăra singură.
sursa foto: Flickr