Țara unde 40% din tinerii Gen Z vor să trăiască din AJUTOARE de la stat. Guvernul pregătește reforma sistemului

Publicat: 17 03. 2025, 17:20
Whats giving Gen Z the fear when it comes to the work place

Aproape patru din zece tineri Gen Z iau în considerare scenariul de a-și părăsi locul de muncă și de a trăi din ajutoare sociale, conform unui nou studiu PwC.

PwC a avertizat că o întreagă generație de angajați se află acum în situația de a ieși definitiv de pe piața muncii din Marea Britanie și a identificat afecțiunile de sănătate mintală drept un „factor major” al inactivității în rândul tinerilor, conform The Telegraph.

PwC a afirmat că inactivitatea economică, atunci când oamenii nu sunt nici angajați, nici în căutarea unui loc de muncă, este pe cale să crească, și 4,4 milioane de lucrători – 10% din totalul forței de muncă din Marea Britanie – sunt „pe punctul de a părăsi piața muncii”.

Marco Amitrano, partener senior la PwC, a declarat că sondajul efectuat pe 4.000 de persoane a dezvăluit câteva „adevăruri dure”:

„Marea Britanie are un număr excesiv de adulți care nu au nici un loc de muncă, nici nu caută activ un loc de muncă”.

Marea Britanie rămâne singura țară G7 unde numărul de angajați rămâne mai mic decât înainte de perioada de carantină din timpul pandemiei de coronavirus din 2020. Reprezentanții PwC au declarat:

„Lucrătorii mai tineri – cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani – sunt deosebit de expuși riscului, sănătatea mintală fiind un factor major”.

În ultimele 12 luni, 37% dintre aceștia s-au gândit să-și părăsească locurile de muncă.

O revizuire majoră a sistemului de plăți pentru boală și invaliditate, săptămâna aceasta

În timp ce rata inactivității a scăzut față de vârful de anul trecut, șomajul în rândul persoanelor sub 35 de ani „s-a dovedit mai încăpățânat”, potrivit PwC, cu o proporție tot mai mare de șomeri din cauza bolilor de lungă durată.

Aproape 2,8 milioane de persoane sunt inactive din punct de vedere economic pentru că, spun ele, sunt prea bolnave pentru a lucra.

Sondajul PwC a constatat că cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au fost cu 40% mai predispuși să menționeze îngrijorări legate de sănătatea mintală în comparație cu respondenții mai în vârstă.

În acest context, Liz Kendall, secretarul pentru Muncă și Pensii, se pregătește să dezvăluie o revizuire majoră a sistemului de plăți pentru boală și invaliditate săptămâna aceasta.

Kendall urmează să dezvăluie marți detaliile reducerilor planificate, care ar duce la economii între 5 și 6 miliarde de lire sterline pe an.

„Exces de diagnosticare” în cazurile de afecțiuni de sănătate mintală

Duminică, Wes Streeting, secretarul Sănătății, a declarat că sistemul de asistență social va deveni „nesustenabil” și „inaccesibil” dacă nu se fac economii.

El a mai spus că a existat un „exces de diagnosticare” în cazurile de afecțiuni de sănătate mintală, adăugând că „prea mulți oameni sunt considerați incapabili de muncă”.

PwC a mai avertizat că mulți angajatori sunt precauți în a accepta persoane care au stat fără loc de muncă pentru o perioadă lungă de timp. O treime dintre angajatori au spus că au legat inactivitatea economică de situații în care oamenii „profită de sistem”.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Marea Britanie anunță, după reuniunea la care a participat inclusiv ROMÂNIA, că zeci de țări sunt de acord să trimită trupe în Ucraina