Țarul și Sultanul. Mizele unei întâlniri care poate schimba raporturile de forțe în regiune

Care sunt principalele probleme despre care au discutat, marți, Vladimir Putin și Recep Erdogan la Sankt Petersburg?

După criza gravă care a avut loc anul trecut, generată de doborârea avionului rusesc Suhoi în Siria, această reuniune are în vedere reluarea relațiilor  între Rusia și Turcia. Recep Erdogan a apreciat sprijinul lui Vladimir Putin și a guvernului pe care îl conduce, după ce tentativa de lovitură de stat a eșuat. Președintele rus a aflat, între timp, că Turcia a cerut scuze familiei pilotului rus ucis în Siria. Asemănările dintre cei doi lideri sunt izbitoare – autoritari, carismatici și cu vârste în jurul a 60 de ani. Cei doi au organizat această întâlnire în încercarea de restabilire a legăturii și de eliminare a diferențelor dintre cele două state, potrivit Le Figaro.

La finalul anului 2014, cei doi lideri au vorbit despre o alianță strategică pe termen lung. Ce s-a schimbat pe fondul războiului din Siria și a generat o schimbare în ceea ce privește valorificarea acestei idei?

POLITICĂ Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, anunță comasări de instituții: „Administrația publică locală și cea centrală trebuie să producă calitate”

15:50

ACTUALITATE Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge

15:49

Relația dintre Rusia și Turcia nu a fost niciodată simplă. Din punct de vedere istoric, expansiunea Rusiei a fost în detrimentul Imperiului Otoman. Erdogan, adept al naționalismului turcesc, își amintește despre dificulltățile pe care Poara le avea cu Imperiul Rus, mai ales în ceea ce privește controlul asupra strâmtorilor. În ziua de azi, relația dintre Turcia și Rusia ar putea fi valorificată pe baza existenței unor puncte comune.

Care sunt acestea?  Ambele state contestă modelul liberal al democrației occidentale. În cazul Rusiei democrația a reușit, fiind, totuși, o democrație controlată. În cazul regimului Erdogan se manifestă acut reducerea libertăților individuale și autoritarismul.  

În ceea ce privește politica externă, ambele state împărtășesc o dorință vădită de răzbunare a istoriei și a tratatelor care le-au împuținat puterile (Tratatul de la Sevres – 1920 și destrămarea URSS în 1991). Atât Rusia, cât și Turcia, își găsesc un front comun, antioccidental, contra măsurilor impuse de NATO.

Nu în ultimul rând, din punct de vedere economic, cele două state au interese comune: Rusia are un plan de constructie a centralelor nucleare în Turcia, în timp ce Turcia rămâne dependentă de gazul rusesc, importând din Rusia jumătate din gazul consumat.

Are vreo șansă proiectul gazoductului Turkish Stream să vadă lumina zilei?

Această întâlnire poate ajuta la relansarea acestui proiect. Totuși, trebuie avut în vedere cât de departe va merge Turcia în ceea ce privește problema aprovizionării și a diversificării acestei aprovizionări. Ea a avut de suferit anul trecut după slăbirea relațiilor cu Rusia. În primul rând, a suferit din cauza încetării exporturilor agricole și a prăbușirii turismului de proveniență rusească în Turcia.

Pe lângă Turkish Stream, Turcia are în plan și un al doilea proiect, care cuprinde două conducte prin care să importe gaz din Azerbaidjan și să dobândească, până în 2018, independența față de gazul rusesc, iar pe termen lung, turcii pot profita și de relațiile pe care le au cu Israelul pentru a utiliza resursele offshore de gaze din zăcământului „Leviathan”, descoperit în Marea Mediterană.

Care poate fi poziționarea exactă a celor două mari puteri non-arabe ale regiunii, Iranul și Israelul, față de această alianță între Moscova și Ankara?

Pentru Iran, perspectiva unei apropieri de Turcia și Rusia ar putea fi benefică, pentru că o astfel de mutare ar putea îndepărta Turcia de aliații săi occidentali și ar întări puterea Teheranului, ca braț de fier în negocierile cu Vestul. Este vorba aici, în primul rând, despre arsenalul nuclear, problemă în care Turcia are deja, de doi ani încoace, poziții mai flexibile față de celelalte state din Europa vestică. Evident, intră în discuție și chestiunea războiului din Siria. Dacă Turcia și-ar regândi poziția în raport cu acest conflict militar, aceasta ar putea slăbi influența taberei rebele, privându-i de o susținere majoră și izolând Arabia Saudită.

În același timp, Iranul s-ar putea teme că o reconciliere a Turciei cu Rusia ar izola țara complet, pentru că aceste mișcări i-ar oferi Rusiei un aliat în tabăra sunnită, subliniid astfel particularitățile Teheranului, perceput în arealul musulman drept o putere șiită.

La fel ca Erdogan și Putin, Netanyahou este un realist care nu a ezitat să dialogheze cu Rusia atunci când a fost nevoie

Din această perspectivă, de partea Israelului există o ambivalență. Încă de când s-a ajuns la un consens cu Ankara în problema din Gaza, Turcia a redevenit o țară aliată a statului ebraic. Acesta s-ar putea teme că o apropiere de Rusia ar putea determina Ankara să-și consolideze pozițiile, mai ales printr-o susținere mai fermă arătată palestinienilor și printr-o mai mare bunăvoință vis-a-vis de Teheran. Subiectul este unul de mare neliniște pentru Israel. În același timp, la fel ca Erdogan și Putin, premierul Israelului, Netanyahou, este un realist care nu a ezitat să dialogheze cu Rusia atunci când a fost necesar. În aceeași cheie, acesta ar putea considera că Turcia își va concentra politicile încercând să rezolve disputele cu Moscova fără să abandoneze direcția de alianțe și cooperare militară și energetică.

Este acesta un mijloc pentru Vladimir Putin de a opri ascensiunea NATO și a Washingtonului, pe fondul relațiilor tensionate dintre Turcia și SUA în urma loviturii de stat eșuate?

Vladimir Putin s-a aprins întotdeauna foarte repede, iar diplomația rusă a fost mereu destul de reactivă. În același fel în care criticile occidentalilor la adresa tendințelor autoritariste care se propagă dinspre regimul impus în Ungaria de Viktor Orban au determinat o apropiere între Budapesta și Moscova – tot pe fondul unei cooperări energetice – faptul că Fethullah Gülen locuiește în Statele Unite și că Washingtonul a manifestat, poate, o oarecare lipsă de susținere față de regimul lui Erdogan, este folosit de Vladimir Putin drept argument pentru a întări pozițiile vis-a-vis de blocul Atlanticului de Nord.

Această situație coincide cu momentul în care atât Uniunea Europeană, cât și NATO se află în gardă în raport cu Moscova, dar și pe fondul tensiunilor generate de sancțiunile economice care au fost aplicate Rusiei după situația creată în Ucraina. De cealaltă parte se află recentul summit care a avut loc la Varșovia în cadrul căruia a fost decisă detașarea către estul Europei a trupelor militare ale NATO.

Trebuie, totuși, să așteptăm pentru a vedea dacă această întâlnire dintre Putin și Erdogan s-ar putea transforma într-o veritabilă alianță ruso-turcă. La ora actuală, în ciuda tuturor turbulențelor recente, Turcia rămâne un membru al NATO care are pe teritoriul său baze militare americane. De asemenea, țara rămâne cu dorința, cel puțin afișată în mod oficial, de a adera la Uniunea Europeană, care reprezintă principalul său partener comercial. Aceste două elemente sunt cele care, de fapt, o îndepărtează pe Turcia de o politică rusofilă.

Manifestația impresionantă care a avut loc în această duminică la Istanbul, de susținere a „democrației” din Turcia a arătat fața unui regim autoritar care se învârte în jurul cultului personalității dezvoltat de liderul de stat. Care sunt relațiile pe care ni le putem imagina în viitor între statele europene, pe de-o parte, și Rusia – Turcia, pe de alta?

Manifestațiile de susținere din acest sfârșit de săptămână sunt, în mod evident, de natură să-i neliniștască pe adepții democrației, pentru că ilustrează o formă de conducere în care majoritatea tinde să devină dictatorială. Acestea trebuie, totuși, puse în contextul mai larg al loviturii de stat care a provocat sute de morți și care a determinat epurări masive în Turcia. A fost pentru prima dată când Armata a eșuat în încercarea sa de a prelua puterea, iar conservarea raporturilor interne în Turcia nu este, totuși, complet inexplicabilă. Într-o țară occidentală, cum ar fi Franța anului 1961, care s-a confruntat cu o lovitură de stat pe teren algerian, o asemenea situație ar fi putut provoca probleme similare.

Uniunea Europeană trebuie să definească un parteneriat cu Turcia și Rusia în cadrul politicii sale de vecinătate

În ceea ce privește raporturile dintre Bruxelles, Ankara și Moscova, există elemente de similitudine, întrucât Turcia și Rusia sunt două state cu care Uniunea Europeană trebuie să definească un parteneriat în cadrul politicii sale de vecinătate. În cazul Moscovei, acest parteneriat este complicat de implementat, în măsura în care Rusia are ambiții mari pe piețele orientale ale Uniunii, atât în raport cu Ucraina, cât și cu Țările Baltice. Aceste raporturi determină ideea că de la Kremlin emană o politică deloc cooperantă, amenințătoare, astfel că în acest moment relația europeană cu Rusia rămâne marcată de neîncredere.

În ceea ce privește Turcia, lucrurile stau puțin altfel pentru că vorbim despre o țară care, din 2005, se află într-un proces de integrare în UE, pentru care astăzi este, oficial, candidat. Este evident că regimul lui Erdogan este acum ezitant în direcția orientării sale europene. Discuțiile despre reintroducerea pedepsei cu moartea, care a fost suprimată în 2004, în semn de bunăvoință față de Uniune, dau dovadă de nesiguranța părții turce, într-un context în care opiniile europene sunt puțin favorabile intrării Ankarei în blocul comunitar.

Cea mai importantă întrebare care se impune astăzi este cea referitoare la atitudinea față de politicile duse de turci: o poziție realistă prin care să fie abandonată definitv ideea intrării țării în UE sau menținerea acestei perspective, care este încă un mijloc de presiune pentru ca Turcia să mențină o formă de liberalism, mai ales politic, și pentru ca statul să continue liberalizarea societății sale, care s-a produs în ultimii 50 de ani. 

Putin: Exprim speranța că, sub conducerea Administrației Erdogan, va fi restabilită legea și ordinea

La finalul întrevederii de la Sankt Petersburg, Vladimir Putin și-a exprimat speranța că Administrația Erdogan va restabili în totalitate controlul în Turcia după tentativa de lovitură de stat militară.  „Rusia are o poziție de principiu: ne opunem permanent oricăror acțiuni anticonstituționale”, a declarat președintele Rusiei

„Din acest punct de vedere, vreau să exprim speranța că, sub conducerea Administrației Erdogan poporul turc va trece peste această problemă și că va fi restabilită legea și ordinea”, a precizat Putin.

Anterior, președintele Turcie a declarat, într-un interviu acordat agenției Tass,că dorește să restabilească relațiile cu Rusia de la zero și să reia cooperarea în unele sectoare. 

Erdogan s-a referit în mod repetat la Putin folosind calificativele „dragul” sau „respectatul” Vladimir și l-a numit prieten.

„Acestă vizită mi se pare o nouă piatră de hotar în relațiile noastre bilaterale, pornind din nou de la zero. O nouă pagină va fi deschisă în ceea ce privește legăturile ruso-turce. Această nouă pagină va include cooperarea militară, economică și culturală”, a declarat Erdogan.