Tatăl atacatorului din Orlando, un activist anti-Pakistan și un vehement critic al președintelui afgan
Seddique Mateen, care, potrivit documenetelor publice, este tatăl lui Omar Mateen, a găzduit pentru aproape trei ani o emisiune politică pe un canal de televiziune prin satelit cu sediul în California, dar difuzată în Afganistan. Chiar și după ce nu a mai prezentat respectiva emisiune, el a continuat să posteze comentarii politice pe pagina sa de Facebook până inclusiv duminică.
Omar Khatab, proprietarul postului Payam-e-Afghan, a declarat că Seddique Mateen găzduia ocazional o emisiune politică intitulată „Durand Jirga” care aducea în discuție Linia Durand, frontiera afgano-pakistaneză marcată printru-un tratat adoptat de Marea Britanie și Afganistan care a divizat populația între India Britanică și Afganistan. Pakistanul a considerat legimită această linie de demarcare, care însă nu a fost acceptată niciodată de Afganistan, pentru că populația a fost divizată în patru regiuni.
Într-un interviu acordat NBC News duminică după-amiază, Seddique Mateen, cunoscut și Mir Siddique, a declarat că atacul comis de fiul său „nu are nicio legătură cu religia”. El a adus în discuție un incident din Miami, în care fiul său, în vârstă de 29 de ani, ar fi văzut doi bărbați sărutându-se de față cu soția și copilul său, ceea ce l-a deranjat profund.
„Ne cerem iertare pentru întregul incident”, a declarat Seddique Mateen pentru NBC News. „Nu eram la curent cu niciuna dintre acțiunile sale. Suntem în șoc la fel ca toată țara”, a adăugat tatăl atacatorului.
Seddique Mateen locuiește în Florida, potrivit evidențelor publice, dar nu se știe exact când s-a mutat în Statele Unite.
Khatab a declarat că Seddique Mateen venea la studioul său din Canoga Park, California „de trei sau de patru ori pe an” pentru a-și înregistra emisiunea. „Vorbea cam vreo două-trei ore”, a precizat Khatab într-un interviu telefonic.
Khatab a mai explicat că opiniile politice ale lui Seddique Mateen sunt îndreptate împotriva Pakistanului. Un canal creat pe Youtube sub numele de Mateen adună peste 100 de înregistrări video în perioada 2012-2015. Una dintre înregistrări se referă la „ucigaș ISI” – acronim pentru agenția principală de comunicare a Pakistanului -, în care acuză că agenția este „creatorul terorismului global”. Și oficialii americani au acuzat agenția pakistaneză de susținere a violențelor împotriva țintelor americane în Afganistan, deși Pakistan neagă aceste acuzații.
Deși organizația Stat Islamic a revendicat atacul din Orlando, soldat cu 50 de morți și 53 de răniți, oficialii americani spun că nu au găsit nicio dovadă acre să confirme o legătură directă între Mateen și gruparea teroristă.
Seddique Mateen l-a intervievat chiar și pe președintele afgan, President Ashraf Ghani, în ianuarie 2014, în Kabul, potrivit canalului său de Youtube. Deși în respectivul interviu, Seddique Mateen l-a lăudat pe președintele afgan, în următorul an și-a schimabt opiniile politice în acest caz, după ce Ghani a încercat să lanseze negocieri cu talibanii.
Într-o înregistrare video din 2015, Mateen și-a anunțat candidatura la președinția afgană, deși în acel an nu se organizau alegeri prezidențiale.
Într-o altă înregistrare, se adresează membrilor grupării Taliban, numindu-i servitori ai agenției ISI.
Într-un material video postat pe 11 iunie, Mateen apare în uniformă militară, declarând că Afganistan trebuie „să pedepsească trădătorii”, referindu-se la președintele afgan, pe care îl acuză că și-a adunat sclavi care „ne distrug țara”.