Tatăl fraților Tsarnaev anunță că este spitalizat și va merge în SUA după ce se va însănătoși
Tatăl fraților Tsarnaev, acuzați de comiterea atentatului din Boston, pe 15 aprilie, a anunțat duminică faptul că intenționa să meargă în Statele Unite în acest weekend, dar că a fost nevoit să amâne călătoria, după ce a fost spitalizat în Rusia, relatează AFP.
Anzor Tsarnaev a părăsit vineri Mahacikala, capitala micii republici ruse Daghestan, cu destinația Moscova, pentru a pleca într-o călătorie cu avionul către Statele Unite, dar a fost necesar să fie spitalizat în urma unui puseu de tensiune, a declarat el pentru agenția RIA Novosti.
„Sunt la spital, dar nu la Moscova”, a declarat Tsarnaev, refuzând să spună în ce oraș de află.
„Din cauza bolii, am decis să îmi amân pentru moment călătoria în Statele Unite”, a adăugat el.
Contactat de AFP, Anzor Tsarnaev nu a răspuns.
El a declarat joi, într-o conferință de presă, în Rusia, că vrea să meargă în Statele Unite pentru a „afla adevărul”.
„Vreau să îmi văd fiul mic și să îmi îngrop fiul mare”, a spus el, alături de soția sa, Zubeidat.
Ea a reproșat în mod violent autorităților americane moartea fiului ei mai mare, Tamerlan.
Părinții au fost interogați, recent, în Daghestan de către FBI și serviciile secrete ruse (FSB).
Anzor Tsarnaev, un cecen născut în Kîrgîzstan, o fostă republică sovietică în Asia Centrală, a declarat în mai multe rânduri că este convins de nevinovăția celor doi fii ai săi.
Frații Tsarnaev, care au locuit în Kîrgîzstan și Caucazul rus, au emigrat la începutul anilor 2000 în Statele Unite împreună cu părinții, dar nu și-au întrerupt legăturile cu Daghestanul, țara natală a mamei lor.
Ei au fost acuzați de comiterea pe 15 aprilie a dublului atentat cu bombă la maratonul din Boston, soldat cu trei morți și 264 de răniți.
Dzhokhar Tsarnaev, în vârstă de 19 ani, a fost grav rănit pe 18 aprilie, într-o confruntare cu poliția, în cursul căreia fratele său, Tamerlan, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis.
Fiul mai mic a fost transferat vineri într-o închisoare-spital, în regiunea orașului Boston.