Tatăl unui deținut din Venezuela susține că fiul său a fost omorât și mâncat de colegii de celulă
Revoltele din închisoare au început în momentul în care opt vizitatori și doi gardieni au fost luați ostatici ca măsură de protest împotriva supraaglomerării din închisori.
Juan Carlos Herrara a declarat presei locale că fiul său, Juan Carlos Herrera Jr, a fost înjunghiat, spânzurat, dezmembrat și mâncat în Centrul de Detenție Táchira.
Juan Carlos Herrera Jr a fost trimis în închisoare în anul 2015, sub acuzația de furt.
Potrivit rapoartelor, 350 de persoane au fost înghesuite în centrul de detenție, care are o capacitate de 120 de locuri. Revolta din închisoare a început la data de 8 septembrie 2016.
În cadrul unei declarații făcute luni reporterilor, în urma unei vizite făcute la închisoare, la trei zile după ce s-a pus capăt revoltei, tatăl deținutului a afirmat: ” Unul dintre cei care erau cu el atunci când a fost ucis, a văzut tot ceea ce s-a întâmplat. Fiul meu și alți doi au fost luați de 40 de persoane, înjunghiați, spânzurați, iar apoi Dorancel i-a măcelărit și a hrănit deținuții cu ei”. Acesta face referire la Dorancel Vargas, închis în anul 1999, pentru canibalism.
„Cel [deținutul] cu care am vorbit, mi-a mărturisit că a fost bătut cu un ciocan pentru a fi forțat să mănânce rămășițele celor doi băieți”, a adăugat acesta.
O sursă anonimă a Poliției a confirmat pentru rețeaua tv Fox News Latino, că cei doi deținuți lipsesc în urma revoltelor.