Teama americanilor s-a adeverit. Chinezii și-au prezentat noul avion invizibil. A intrat deja în serviciul armatei
J-20, la fel ca F-22 Raptor, are o anumită formă și materiale avansate tehnologice pentru a minimiza semnalul radar, făcându-l greu de depistat prin modalitățile convenționale, scrie Live Science, potrivit Descoperă.
Deși este operațional, încă nu egalează abilitățile lui F-22, conform relatărilor de la South China Morning Post, o publicație media importantă din Hong Kong. Două surse militare au menționat pentru aceasta că avioanele J-20 din serviciu nu sunt echipate cu motoarele W-15 cu care au fost proiectate să zboare.
Conform relatării, motorul W-15 a explodat în 2015 în timpul unui test la sol. În schimb, avioanele operaționale sunt echipate cu WS-10B, motoare mai slabe de la generația trecută de avioane de vânătoare chineze, J-10 și J-11. Chiar și cu îmbunătățirile aduse pentru J-20, nu sunt suficient de puternice pentru „supercroazieră”, precum avioanele americane F-22. „Supercroaziera” este abilitatea unui avion de a accelera la viteze supersonice fără să introducă combustibil suplimentar în motoare – ceea ce ar lăsa urme și l-ar face mai ușor detectabil.
Cel mai probabil, J-20 nu va intra în producție în masă până când WS-15 nu este gata, ceea ce ar putea dura încă opt ani, deci China rămâne în urmă în producția de avioane.
Doar două țări din lume, Statele Unite și Rusia, au avioane de generația a cincea. SUA are F-22 Raptor și F-35, care încă este într-o fază de proiect. Rusia are Suhoi T-50 Pak-FA (SU-57), care de asemenea are tehnologie stealth. De asemenea, India și Japonia au în dezvoltare avioane de vânătoare de generația a cincea.