Tensiune în negocierile pentru BREXIT. „Dezamăgirea uriașă” din oferta oficială a Marii Britanii, transmisă șefilor UE
Într-o scrisoare comună semnată de liderii celor mai importante patru grupuri din Parlamentul European, propunerea Marii Britanii privind drepturile cetățenilor UE după Brexit este catalogată drept „o dezamăgire uriașă, departe de ceea ce sunt ei îndreptățiți să primească”.
Guy Verhofstadt avertizează că europenilor din Marea Britanie li se oferă mai puține drepturi decât britanicilor din UE, iar Blocul comunitar nu va accepta acordul de Brexit dacă oferta nu va fi schimbată.
„Propunerea Marii Britanii este departe de ambițiile anunțate de a „pune cetățenii pe primul plan”. Dacă ar fi implementată, ar arunca un nor negru de neclaritate și incertitudine asupra vieții a milioane de europeni. Este o dezamăgire uriașă să propui ca europenii să obțină statutul unor „cetățeni ai țărilor terțe” în Marea Britanie, cu mai puține drepturi decât cetățenii britanici din UE”, a precizat Verhofstadt.
Potrivit negociatorului-șef din partea Parlamentului European pentru Brexit, europenii și-ar pierde dreptul de a vota în alegerile locale, familiile acestora vor fi vizate de cerințele privind salariul minim, iar statutul copiilor născuți după Brexit în Marea Britanie este nesigur.
„Această ofertă prezintă un risc real de a crea o cetățenie de rang secund. Este în contradicție inclusiv cu manifestul Vote Leave, care promitea să trateze cetățenii UE „nu mai puțin favorabil decât în prezent„”, a mai spus Verhofstadt.
Liderii din Parlamentul European avertizează că au puterea de a respinge orice acord de Brexit care nu este considerat convenabil pentru cetățenii din Uniunea Europeană.
„Uniunea Europeană are o misiune comună de a extinde și consolida drepturile, nu de a le reduce. Nu vom aproba niciodată îndepărtarea lor retroactivă. Parlamentul European își va rezerva dreptul de a respinge orice acord care tratează cetățenii UE, indiferent de naționalitatea lor, mai puțin favorabil decât în prezent. Aceasta este o chestiune a drepturilor fundamentale și a valorilor care se află în centrul proiectului european”, se mai arată în scrisoarea comună.
Guy Verhofstadt amintește că negocierile privind Brexit trebuie încheiate până la 30 martie 2019, iar UE „nu va susține extinderea acestui termen, pentru că ar necesita organizarea de alegeri europene în Marea Britanie în 2019, un fapt de neconceput”.
Guvernul britanic respinge scrisoarea liderilor din Parlamentul European privind acordul de Brexit
Guvernul britanic a catalogat drept „o distorsiune nefolositoare” scrisoarea comună semnată de liderii celor mai importante patru grupuri din Parlamentul European în legătură cu acordul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul BBC News.