Tensiuni în creștere în Balcani. Sârbii din Bosnia fac un nou pas spre secesiune
Parlamentul sârbilor din Bosnia a lansat vineri un controversat proces prin care intenționează să se retragă din instituțiile comune cu celelalte entități din țară, în special în ceea ce privește Armata.
Decizia vine în pofida faptului că statele occidentale au atras atenția cu privire la pericolul reprezentat de separatismul din această țară din Balcanii de Vest, informează Digi24.
Bosnia-Herțegovina este o țară divizată din punct de vedere etnic, iar la mai bine de 25 de ani de la încheierea războiului civil (1992-1995), există temeri că un nou conflict ar putea să izbucnească în această țară ca urmare a ambițiilor secesioniste ale sârbilor, care administrează Republika Srpska, parte a acestui stat federal.
Reunit în capitala Republicii Srpska, Banja Luka, Parlamentul entității sârbe bosniace a dat Guvernului un termen de șase luni pentru a organiza retragerea din Armată, justiție și Administrația Fiscală.
„Bosnia se îndreaptă într-o direcţie asupra căreia nu am convenit prin semnarea Acordului de Pace de la Dayton (documentul prin care s-a pus capăt războiului din Bosnia, n. red.). Este momentul cuceririi libertăţii pentru Republika Srpska”, a declarat Milorad Dodik, fost președinte al Republicii Srpska, în prezent reprezentantul politic al sârbilor bosniaci în cadrul președinției colegiale a Bosniei și Herțegovina.
Acordul de la Dayton a pus capăt, în 1995, unui conflict soldat cu 100.000 de morţi, din care a rezultat împărţirea Bosniei în două entităţi, Republica Srpska şi o entitate croato-musulmană, reunite sub numele de Bosnia și Herțegovina, notează sursa citată.
Sârbii din Bosnia vor fi chemați la un referendum
Tot în cursul zilei de vineri, Milorad Dodik a anunțat că va organiza un referendum prin care le va cere locuitorilor din Republika Srpska să spună dacă sunt sau nu de acord cu această decizie.
Cu toate acestea, Dodik a părut să lase deschisă posibilitatea unor negocieri. Potrivit lui, termenul de șase luni acordat Guvernului ar putea fi folosit pentru a negocia o eventuală reducere la jumătate a efectivelor sârbe din forțele armate comune.
„Această perioadă va arăta dacă Bosnia poate supravieţui. Eu cred că nu poate. Nu are capacitatea internă de a supravieţui”, a afirmat Dodik în faţa parlamentarilor.
Milorad Dodik spune că sunt în total 140 de decizii de transfer de competenţe de la entităţi către guvernul central şi că vrea să ia totul înapoi.
Politicianul în vârstă de 62 de ani insistă că Bosnia Herțegovina, ţara la conducerea căreia participă, a devenit „imposibil” de gestionat. De ani de zile, el ameninţă cu secesiunea, dar în prezent pare hotărât să facă paşi concreţi în această direcţie.
Consiliul pentru Implementarea Păcii (PIC), care supraveghează respectarea Acordului de la Dayton, a atras atenția în ultimele zile că o retragere unilaterală din instituţiile federale nu este posibilă şi a ameninţat cu consecinţe încălcarea acordului de pace de către oricare dintre părţi.
Preşedinta Republicii Srpska, Zeljka Cvijanovic, a dat însă asigurări, vineri, că „războiul şi secesiunea nu sunt pe agenda politică” a Republicii Srpska.