TENSIUNI. Poliția din Hong Kong a operat prima arestare în baza noii legi a securității
Poliția din Hong Kong a operat miercuri prima arestare în baza controversatei legi a securității impuse de către Guvernul de la Beijing marți, în contextul în care protestatarii au ieșit din nou în stradă în teritoriul autonom.
Astfel, un bărbat a fost arestat după ce asupra sa a fost găsit un steag negru pe care era scris „Independență pentru Hong Kong”, a anunțat Poliția, citată de CNN.
Pe 30 iunie, polițiștilor li s-a spus, în cadrul unei sesiuni de antrenament, că orice persoană care are asupra sa un asemenea steag sau care strigă mesaje pro-independență ar trebui arestată, potrivit unei surse din Poliție.
Noua lege a siguranței a intrat în vigoare în Hong Kong miercuri, zi care, de asemenea, marchează aniversarea transferului de putere asupra teritoriului de la Marea Britanie la China. Legea sporește puterile autorităților de a ancheta, trimite în judecată și codamna disidenții.
Într-un limbaj vag, legea incriminează încercările de secesiune, acțiunile de subminare a autorității, actele de terorism și cele de complicitate cu puterile străine. Persoanele găsite vinovate de astfel de acte riscă pedepse care ajung până la închisoarea pe viață.
Ziua de 1 iulie este în mod tradițional una marcată de proteste în oraș, dar, pentru prima dată de la transferul de putere din 1997, Poliția nu a emis autorizație pentru organizarea de manifestații pașnice.
Sute de oameni au ieșit în stradă în Hong Kong
În pofida pedepselor mai aspre și a prevederilor legale mai stricte, sute de persoane s-au adunat în districtul comercial al orașului miercuri pentru a protesta față de adoptarea noii legi, despre care criticii susțin că încalcă principiul referitor la autonomia Hong Kong și drepturile și libertățile civile și că întărește influența Beijingului asupra teritoriului.
Polițiștii au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor și au desfășurat un banner de mari dimensiuni prin care îi avertizau pe manifestanți că încalcă noua lege privind securitatea.
Șefa Executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a declarat că legea este „un pas crucial pentru a pune capăt haosului și violenței care s-au petrecut în ultimele luni”.
„Legea privind siguranța națională este cel mai important pas în întărirea legăturilor dintre China și Regiunea Administrativă Specială Hong Kong de la transferul de putere încoace”, a spus ea.
Forma finală a noii legi a fost ținută secretă până în momentul în care aceasta a intrat efectiv în vigoare și, potrivit primelor informații, permite autorităților locale să ia măsuri mult mai dure împotriva protestatarilor.