Tensiuni politice în Polonia: ministrul de Interne acuză opoziția că încearcă să preia ilegal puterea
Poliția a pus capăt unei blocade a ușilor de acces în clădirea legislativului, situată în centrul Varșoviei. Blocajul fusese instituit de protestatari care susțin că partidul aflat la conducere a încălcat constituția, în urma adoptării Legii bugetului pe anul 2017.
Un purtător de cuvânt al partidului Platforma civilă, cea mai mare grupare a opoziției din Parlamet, a declarat că aproximativ 20-30 de membri parlamentari ocupă pe rând sala de ședințe.
Conflictul a luat ființă vineri, în momentul în care legislatorii opoziției au protestat împotriva planului partidului aflat la conducere, Lege și Justiție, de a stopa accesul presei în Parlament, prin blocarea ușilor de acces în sala de ședințe, înaintea votului pentru bugetul din 2017.
Bugetul a fost votat într-un hol în apropierea sălii de ședințe, escaladând conflictul dintre opoziție și partidul aflat la conducere.