Teroare în aer: „Una dintre stewardese era albă la față de frică. A strigat că ușa o să se rupă de avion”
Pasagerii unui avion Airbus A380 au trecut la începutul săptămânii prin clipe de groază când au auzit o bubuitură puternică, iar ușa principală a aparatului de zbor s-a fisurat. Un pasager britanic care se afla în avionul A380 a povestit pentru Daily Mail clipele de groază prin care a trecut la o altitudine de peste 8.200 de metri. Mai mult, bărbatul a fotografiat crăpătura de la ușa principală.
David Reid și fiul său Lewis s-au temut că ar putea fi vorba despre o bombă după ce au auzit o zgomotul puternică în aeronava cu care se deplasau. Bărbatul a mărturisit că presiunea din interiorul cabinei în care se aflau pasagerii a început să scadă, deoarece ușa principală a avionului era fisurată.
Pasagerul le-a spus celor de la Daily Mail că bubuitura s-a auzit la două ore de la decolare. „Ne-am speriat foarte tare. Zgomotul produs a fost atât de puternic încât am crezut că era o bombă la bord. Apoi un aer puternic a început să sufle printre noi. Una dintre stewardese era albă la față de frică. A strigat că ușa o să se rupă de avion și mai apoi s-a ascuns. Între timp alți pasageri strigau că ne vom prăbuși. În cele din urmă, am reușit să luam câteva paturi, să le așezăm în dreptul găurii și să salvăm situația, cel puțin pentru moment”, a spus David Reid.
Din fericire, viața nici unui pasager nu a fost pusă în pericol. Incidentul s-a produs luni, pe ruta Bangkok – Honk Kong.
Contactați de ziariștii de la Daily Mail, reprezentanții companiei de zbor din Emiratele Arabe au recunoscut că la un moment dat s-a auzit o bufnitură puternică, dar „în niciun caz nu s-a deschis nicio ușă”. „Este imposibil ca ușa unui avion Airbus A380 să se deschidă în zbor”, a declarat purtătorul de cuvânt.