TESTE. O combinație de două medicamente utilizate împotriva hepatitei C arată efecte benefice în tratarea Covid-19
O combinaţie de medicamente antivirale folosite pentru vindecarea a milioane de pacienţi bolnavi de hepatită C ( Sofosbuvir şi Daclatasvir) arată rezultate promiţătoare pentru tratarea Covid-19 în teste clinice efectuate în Iran.
Potrivit rezultatelor obţinute după trei teste clinice, 94% dintre pacienţii spitalizaţi cărora li s-a administrat o combinaţie de Sofosbuvir şi Daclatasvir, medicamnte folosite în tratarea hepatitei C, au prezentat scăderea febrei şi îmbunătăţirea respiraţiei, comparativ cu un nivel de 70% în cazul celor care nu au luat medicamentele. Rata mortalităţii pentru pacienţii cărora li s-au administrat medicamentele a fost de doar 5%, faţă de 20% în cazul celor care nu au beneficiat de tratament, scrie cotidianul Financial Times.
„Avem nevoie disperată de antivirale care să poată fi administrate în fazele preliminare ale bolii”
Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA şi membru al grupului de combatere a coronavirusului, a declarat că rezultatele „sunt destul de interesante, provocatoare şi încurajatoare”.
„Avem nevoie cu disperare de antivirale care să poată fi administrate în fazele preliminare ale bolii pentru a preveni spitalizările. Aş încuraja studii suplimentare pentru a reuşi acest lucru”, a subliniat Fauci.
Cele două antivirale se alătură Dexametazonei şi Remdesivirului pe lista medicamentelor redirecţionate care au efecte pozitive asupra pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus şi sunt folosite deja în teste clinice.
Sovodak, o combinaţie de Sofosbuvir şi Daclatasvir
Sofosbuvir şi Daclatasvir, care sunt disponibile pe plan mondial ca medicamente generice, acţionează prin interferenţa directă cu activitatea virală.
În studii s-a folosit Sovodak, o combinaţie de Sofosbuvir şi Daclatasvir, în patru spitale universitare din trei oraşe iraniene. Sovodak este produs de Rojan Pharma, o companie privată iraniană.
Deşi sancţiunile americane impuse Iranului nu se aplică alimentelor şi medicamentelor, autorităţile iraniene au avertizat că măsurile americane complică importurile de medicamente şi cauzează creşterea preţurilor, uneori generând şi lipsuri pe piaţă.
Shahin Merat, profesor la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Teheran şi membru al comisiei de testare, a declarat pentru FT: „Din cauza sancţiunilor, majoritatea medicamentelor nu au fost disponibile suficient de rapid. Nu am avut altă opţiune decât de a lucra cu ce avem. Acesta pare a funcţiona”. Shahin Meret deţine acţiuni la Rojan Pharma.
Rezultatele au fost prezentate joi, la o conferinţă internaţională pe tema HIV/SIDA
Sofosbuvir a fost inventat de Pharmaset, o companie cumpărată ulterior de Gilead, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Este protejat de o licenţă în SUA, dar nu şi în Iran ori în alte ţări. Daclatasvir era produs de Bristol-Myers-Squibb, dar compania americană nu îl mai fabrică.
Preţurile combinaţiei de medicamente, administrate două săptămâni, variază între 18.000 de dolari pentru anumiţi pacienţi din SUA, 4.200 de dolari în Brazilia şi 6 dolari în Pakistan.
Andrew Hill, cercetător la Universitatea din Liverpool şi examinator al studiului, constata într-un document publicat anul acesta că medicamentele Sofosbuvir-Daclatasvir pot fi produse cu profituri reduse la preţul de 5 dolari pentru un tratament de două săptămâni.
Daclatasvir ar avea efecte împotriva coronavirusului și folosit separat
Dr. Thiago Souza, un examinator al studiului care lucrează la Laboratorul de Imunofarmacologie din Rio de Janeiro, a declarat că testele de laborator arată că Daclatasvir este eficient şi singur împotriva coronavirusului, pătrunzând în plămâni în zonele unde se concentrează infecţia. Sofosbuvir, folosit separat, are doar efecte marginale asupra coronavirusului, a explicat el.
Un studiu separat, la care au participat specialişti ai companiei Gilead, arată că Sofosbuvir, printre alte antivirale, nu are niciun efect asupra coronavirusului în doze standard.
Andrew Hill a declarat: „Există deja suficiente doze de Sofosbuvir şi Daclatasvir pentru a trata milioane de oameni, dacă această combinaţie demonstrează eficienţă în teste ample. Vrem ca acest tratament să fie accesibil oricărei persoane care suferă de Covid-19, în orice ţară”.