Prima pagină » Știri externe » Testul pe care Rusia l-a efectuat ”cu succes”

Testul pe care Rusia l-a efectuat ”cu succes”

Testul pe care Rusia l-a efectuat ''cu succes''
Rusia a efectuat marți, cu succes, un test de rachetă balistică intercontinentală de tip Topol, la un poligon în apropierea Mării Caspice, a anunțat presa rusă citând Ministerul Apărării, relatează AFP.

Testul a fost efectuat la ora locală 21.08 (20.08, ora României), la poligonul Kapustin Iar, situat în regiunea Astrahan, au precizat agențiile ruse Interfax și Itar-Tass.

Potrivit surselor citate, racheta balistică și-a atins ținta din sudul Kazahstanului.

„Scopul acestei lansări a fost de a testa elemente ale rachetelor balistice intercontinentale”, a afirmat Igor Egorov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Racheta de tip RS-12M Topol (cod NATO: SS-25 Sickle) are o rază de acțiune de peste 10.000 de kilometri și o masă la decolare de 45,1 tone. Aceasta poate fi echipată cu o ogivă nucleară de 550 de kilotone.

Această rachetă, care are o capacitate mare de manevrare și este ușor de manipulat, poate fi lansată cu ajutorul unei rampe mobile sau fixe.

Anna Primac, [email protected]

Autor