THE BUCKET LIST. Fenomenul Alice provoacă emoție în întrega lume: „Am 15 ani și am cancer în fază terminală. Am scris o listă cu ultimele mele dorințe…”

Publicat: 14 01. 2013, 00:28
Actualizat: 11 08. 2014, 14:04

O adolescentă de 15 ani din Marea Britanie, care suferă de cancer în fază terminală, își petrece ultimele săptâmani de viață zâmbind, după ce propria sa „Bucket list” s-a răspândit viral și a generat un val de simpatie în rândul publicului, de la simpli internauți, până la celebrități.

„Am 15 ani și am cancer în fază terminală. Am scris o listă cu ultimele mele dorințe pentru că mai sunt atâtea lucruri pe care vreau să le fac în viața mea … unele sunt posibile, altele vor rămâne un vis”. Acesta este mesajul de întâmpinare pe blogul lui Alice, adolescenta care trăiește in nord-vestul Marii Britanii și se luptă de 4 ani cu boala cunoscută drept limfomul Hodgkin, cancer al celulelor albe.

Ce își dorește o adolescentă de 15 ani, care știe că nu mai are decât câteva săptămâni de trăit?

Să-i convingă pe cât mai mulți oameni să devină donatori de maduvă, să inoate cu rechinii, să călătorească în Kenia, să aibă o petrecere privată într-un cinema cu cei mai buni prieteni, un iPad violet, să fie antrenor de delfini și să vadă balene, să meargă la Cadbury World și să mănânce tone de ciocolată, sau să-și aranjeze părul, „asta dacă i se mai poate face ceva”. Sunt ultimele dorințe ale lui Alice.

„Mă lupt cu boala de aproape 4 ani, acum știu că mă va învinge și că nu voi câștiga și această bătălie. Cancerul mi se împrăștie în tot corpul. Și este dureros pentru că mai sunt atâtea lucruri pe care vreau încă să le fac”, scria Alice pe blogul sau.

Pe lista sa de dorințe era și întâlnirea cu membrii formației Take That. Este o dorință care chiar va deveni realitate în urma unei campanii derulate pe Twitter, potrivit metro.co.uk. Week-end-ul acesta, Alice va merge la concert.

Iar lucrurile par să nu se oprească aici.

„Se pare că și alte lucruri pe care mi le-am dorit le voi face, lucru pentru care vă mulțumesc. Mă simt foarte norocoasă”.

Primul text pe blog a fost postat pe 6 iunie. În numai câteva zile, aproape 10.000 de oameni au ajuns să-i fie alături, să o încurajeze, să o înveselească, să-i susțină cauzele sau să o ajute să-și îndeplinească dorințele, scrie presa internațională.

Chiar dacă este greu de stabilit când a devenit viral blogul ei, cert este că povestea ei a ajuns să fie cunoscută de parlamentar britanic, care i-a împărtășit-o primul ministru. De asemenea celebritați precum Katy Perry, Justin Bieber sau Johnny Depp au postat mesaje pe Twitter cu povestea lui Alice.

„Vă mulțumesc mult pentru toate mesajele pe care mi le trimiteți. Nu reușesc să dorm prea bine așa că stau toată noaptea și citesc. Mesajele vin din toată lumea. Fiecare dintre ele mă face să zâmbesc și astă e un lucru bun”.

De când povestea ei a devenit atât de populară, mulți i-au scris mesaje și au întrebat-o cum pot dona bani, dar Alice a refuzat, spunând ca nu acesta este scopul ei, potrivit International Business Times.

I-a invitat pe toți cei care vor să doneze să o facă în contul organizației Post Pals sau să o sponsorizeze pe sora ei care aleargă în „Întrecerea pentru viață”, weekend-ul acesta.