The Guardian a aflat când își va anunța Hillary Clinton candidatura la președinția SUA

The Guardian a aflat când își va anunța Hillary Clinton candidatura la președinția SUA
Publicat: 10/04/2015, 10:05

Clinton a programat să-și anunțe cea de a doua candidatură la funcția de șef al statului american pe Twitter, duminică la prânz, după ora Coastei de Est, a declarat sursa citată pentru The Guardian, după care anunțul va fi făcut public printr-un mesaj video și e-mailuri, urmate de o serie de conferințe telefonice care schițează un adevărat turneu blitzkrieg ce urmează să înceapă în Iowa și să continue în alte state în care vor avea loc primele alegeri primare democrate.

Programul de duminică al lui Clintoon ar începe cu decolarea de pe un aeroport din New York către Iowa, un stat asupra căruia – se speculează de mai multe săptămâni – fostul secretar de Stat și-a concentrat atenția în vederea lansării campaniei prezidențiale în aprilie. O serie de convorbiri telefonice sunt programate, de asemenea, cu consilieri din alte state considerate că vor juca un rol-cheie în alegerile prezidențiale.

Purtătorul de cuvânt al lui Clinton Nick Merrill nu a răspuns multiplelor solicitări de a comenta informațiile despre programul lansării campaniei, precizează ziarul. Altă sursă apropiată campaniei lui Clinton a confirmat, însă, că aceasta va vizita Iowa în zilele următoare.

Hillary Clinton urmează să devină, astfel, prima candidată democrată în alegerile prezidențiale americane din 2016. Ea este considerată favorita Partidului Democrat la președinție.

Fostul senator Jim Webb a lansat o comisie exploratorie, la fel ca mai mulți candidați republicani. Însă eventualul anunț al celei de a doua candidaturi a lui Clinton pentru Casa Albă urmează să provoace o undă de șoc în întreaga lume, în contextul în care ea are șanse să devină prima președintă a Statelor Unite.

Însă statul Iowa, în care Clinton s-a clasat a treia după Barack Obama și fostul senator John Edward în caucusul din 2008, este considerat un potențial punct slab în cadrul campaniei sale. Un sondaj publicat joi de către Universitatea Quinnipiac arată că senatorul republican din Kentucky Rand Paul, care și-a lansat campania marți, o devansează pe Clinton cu un punct procentual. Paul și Webb urmează să viziteze Iowa vineri, iar senatorul Ted Cruz, care și-a anunțat candidatura săptămâna trecută, a vizitat statul joi.

Clinton a constuit în liniște o operațiune de teren în Iowa, unde a angajat personal de campanie, inclusiv pe Matt Paul, un consilier vechi al secretarului pentru Agricultură Tom Vilsack, care urmează să conducă operațiunile.

Cartierul general de campanie al lui Hillary Clinton ar urma să fie în Brooklyn, la New York, scria presa săptămâna trecută,. Potrivit acestor informații, s-a închiriat spațiu de birouri în Brooklyn Heights. Legislația cu privire la organizarea alegerilor la nivel federal le acordă celor care nu și-au anunțat candidatura o perioadă de timp limitată să plătească pentru birourile și personalul de campanie.

După ce Clinton – care a avut o prezența activă în dezbaterea politică în ultima perioadă – își va anunța candidatura pe Twitter, duminică, senatorul republican din Florida Marco Rubio ar urma să își anunțe, la rândul său, candidatura la Miami, un anunț care va fi aproape sigur eclipsat de turneul lui Cinton în Iowa, comentează ziarul britanic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
„Nu mai mâncați pepene verde!” MOTIVELE pentru care este contraindicat, potrivit experților în medicină
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Un tânăr de doar 20 de ani s-a înecat la Costinești! Bărbatul a ignorat steagul...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Această INVENȚIE de acum 40.000 de ani a SCHIMBAT ISTORIA MODEI pentru totdeauna!
NU MAI POȚI avea permis dacă nu treci testul. Anunț de la Guvern astăzi, 6...
Ciolacu: Nu moare nimeni două zile fără permis. Declarația care înfurie milioane de români
Vero Căliman, apariție sexy în costum de baie. Cum arată fosta Fetiță Zurli la plajă....
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Jack Black, un actor de neînlocuit. „Aș prefera să fiu regele copiilor, decât prințul proștilor”
×