The Guardian: IKEA a făcut plăți către fosta Securitate în anii ’80. Cum livra grupul suedez sume de ȘASE CIFRE fostului serviciu secret comunist român

Potrivit publicației, documente declasificate recent de către Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) sugerează căproducătorul suedez de mobilă a fost de acord să fie suprafacturat pentru produse fabricate în România. Unele dintre aceste sume suprafacturate au fost depuse într-un cont al Securității, iar documentele sugerează că Ikea a fost „complice” în cadrul acestui aranjament, scrie The Guardian.

Contactată de către publicația britanică, Ikea a negat „orice complicitate” și a anunțat că a lansat o investigație internă cu privire la acest subiect. De asemenea, firma a precizat că nu avea cunoștință despre implicarea Securității române în operațiunile sale comerciale.

Însă aceste dezvăluiri vor provoca întrebări despre operațiunile Ikea în timpul Războiului Rece, când a utilizat deținuți politici din Germania de Est pentru fabricarea unor produse, apreciază The Guardian, care adaugă că Ikea a fost una dintre puținele companii occidentale care a obținut avantaje de pe urma deschiderii, în anii ’80, către o serie de țări din blocul comunist. Ea a fost atrasă de resursele uriașe de lemn și de munca ieftină dintr-o țară ca România, notează publicația.

Astfel, în 1981 firma suedeză a încheiat cu firma de stat românească de cherestea Tehnoforestexport un contract care a atins către mijlocul deceniului suma de zece milioane de lire sterline pe an, scrie The Guardian, citând documente de la CNSAS, potrivit cărora Securitatea a folosit firma de comerț exterior ICE Dunarea pentru a încasa sumele suprafacturate din contracte. Securitatea, acuzată de torturarea și uciderea a mii de oponenți politici în cei 24 de ani de existență ai regimului Ceaușescu, ar fi încasat miliarde de dolari din comisioane oculte în baza unor contracte cu firme de stat și alte activități infracționale, notează The Guardian.
Potrivit publicației, într-o notă din mai 1986, nesemnată, un oficial de rang înalt din cadrul Securității scria că, în martie 1983, „au fost adoptate măsuri operaționale specifice în domeniul informațiilor în vederea executării unor operațiuni speciale în valută. Acestea au constat în colectarea comisionului de 1,85% din suma rezultată prin suprafacturarea convenită cu un partener străin”.

O a doua notă, de la „Ministerul de Interne, Departamentul pentru Securitatea Statului, Unitatea Militară 0544”, datată 27 septembrie 1986 și marcată cu inscripția „Strict Secret, un singur exemplar”, explică în limbajul oficial că „Operațiunea Scandinavica de colectare a unor sume” a fost inițiată „cu scopul de a încasa valută străină prin suprafacturarea plăților efectuate prin contractul dintre ICE Tehnoforestexport și Ikea din Suedia, în valoare de 97 de milioane de coroane suedeze” (13,6 milioane de dolari).

„Ikea a transferat în contul nostru temporar suma de 163.005,201 coroane suedeze”, se arată în aceeași notă citată de publicația britanică. Nota este semnată de „maior Eftimie Gelu” care, potrivit unor documente CNSAS declasificate anterior este de fapt Constantin Anghelache, în prezent președinte executiv al Clubului de Fotbal Dinamo București, fosta echipă a Ministerului de Interne, adaugă The Guardian.
Publicația l-a contactat pe Anghelache, pe care l-a întrebat despre trecutul său în fosta Securitate și afacerea cu Ikea, însă acesta a refuzat să comenteze. Anterior, el le-a spus altor reporteri „intrați în probleme tehnice de comerț exterior”, adăugând „mai fac asta? Sunt în fotbal”, o declarație prin care acesta pare să-și recunoască în mod implicit trecutul în Securitate, notează The Guardian.

Documentele sugerează că unele dintre sumele suprafacturate plătite de către Ikea aveau să fie depuse ulterior într-un cont bancar în Berlinul de Est, mai puțin dobînzile aferente. „S-a stabilit ca sumele provenind din suprafacturare să fie păstrate la Banca Română de Comerț Extern, iar restituirea să fie efectuată de două ori pe an la adresele indicate de Ikea, după reținerea părții cuvenite beneficiarului contului”, se arată într-un document dactilografiat, din mai 1986, arhivat pe un microfilm, potrivit publicației.

Potrivit acestui microfilm, Securitatea a rambursat sume timp șase luni, în decursul cărora a obținut suma de 41.283,28 dolari ca dobândă. La un moment dat, potrivit dosarului din mai 1986, un director Ikea, Ingvar Nilson, a efectuat o călătorie în România cu scopul de a recupera bani. Documentele din dosar nu conțin detalii despre operațiuni similare efectuate în ceilalți ani în care Ikea a fost implicată în România, precizează publicația britanică.

Operațiunea Snadinavica a fost încheiată în 1988, când Ikea și-a întrerupt relațiile comerciale cu Tehnoforestexport, potrivit The Guardian.

În cei șapte ani, partenerul român a produs o gamă largă de produse pentru Ikea, inclusiv componente ale scaunelor din gamele Billy și Albert, meselor din gama Abo și birourilor Jonas. Acestea au fost expediate la magazine Ikea în Suedia, Germania, Danemarca, Austria, Franța, Belgia, Olanda, dar nu și în Marea Britanie, potrivit aceleiași surse.

Ikea dezminte că a plătit cu bună știință bani Securității, într-un comunicat citat de către publicație, adăugând că analizează documentele CNSAS în cadrul investigațiilor interne.
Directorul firmei pentru achiziții globale Henrik Elm a declarat pentru The Guardian că „era normal la vremea respectivă și în acea parte a lumii să se lucreze cu comisioane”. „Noi am avut doar un partener de afaceri, Tehnoforestexport”, a subliniat el, adăugând că „am lucrat pe baza unei structuri care includea prețul produsului, plus două comisioane”. „Un comision era pentru Tehnoforestexport, pentru acooperirea operațiunilor și tehnologiei, iar unul era pentru Ikea, pentru scopuri comerciale și transferul de cunoștințe și tehnologie, ca de exemplu utilaje pentru fabricant”, a precizat directorul.

În documentele încheiate între Ikea și Tehnoforestexport nu sunt menționate părți sau plăți terțe către ICE Dunarea, mai scrie The Guardian, adăugând că se vorbește, în schimb, în termeni vagi, despre „piese de schimb” și o „activitate de service”, potrivit unui protocol de la 7 februarie 1986.