The New York Times: Averea strânsă de Bill și Melinda Gates va fi foarte greu de împărțit. „Depășește imaginația”
Bill și Melinda Gates, unul dintre cele mai bogate cupluri din lume, au decis să divorțeze, după un mariaj de aproape 30 de ani.
Anunțul a fost făcut pe 4 mai, iar de atunci, toată lumea se întreabă cum va fi împărțită averea între cei doi, informează Libertatea, care citează The New York Times.
Astfel, jurnaliștii de la The New York Times au ajuns la concluzia, după analizarea tuturor proprietăților și activelor aflate pe numele celor doi soți, că partajul va fi unul foarte dificil.
La scurt timp după anunțul divorțului, acțiuni în valoare de 2,4 miliarde de dolari la AutoNation, Canadian National Railway și două companii mexicane au fost transferate Melindei. Dar e o parte infimă din avere.
Bill Gates este al patrulea cel mai bogat om al lumii, iar averea a construit-o în principal după ce a fondat, în 1975, compania Microsoft, alături de Paul Allen.
Valoarea companiei se ridică astăzi la 124 de miliarde de dolari. Gates deține în portofoliul său active precum: lanțul hotelier de lux Four Seasons, evaluat la 10 miliarde de dolari, acțiuni în valoare de miliarde de dolari la companii precum AutoNation și Waste Management, un conac pe malul mării în sudul Californiei sau un caiet de schițe al celebrului pictor renascentist Leonardo da Vinci.
Bill și Melinda Gates au o avere mai mare decât economia Marocului
Bill și Melinda Gates au o avere care depășește PIB-ul anual al Marocului sau valoarea combinată a companiilor Ford, Twitter și Marriott.
Gates și-a diversificat portofoliul de-a lungul timpului. În acest moment, el deține doar 1,3% din Microsoft, însă deține participații la zeci de alte companii.
Aceste investiții generează profitul atât de necesar fundației Bill și Melinda Gates pentru a continua lupta sa de a ataca probleme importante precum creșterea nivelului educației și reducerea sărăciei.
De ce este mai ușor de rezolvat un partaj între oameni bogați?
Avocații Melindei Gates au început să lucreze la planul de separare încă din 2009, a declarat pentru The New York Times o persoană apropiată cuplului.
Pe de altă parte, unii avocați spun că unele dintre bunurile personale ale celor doi vor fi foarte greu de evaluat, deci și dificil de împărțit.
„Suma de bani și diversitatea activelor implicate în acest divorț depășesc imaginația. Au existat rareori cazuri care să fie măcar apropiate de această dimensiune”, spune avocatul David Aronson, care a reprezentat de-a lungul carierei sale persoane bogate în procese de divorț.
În pofida acestui lucru, specialiștii în drept spun că un astfel de caz este mai ușor de soluționat, pentru că implică două persoane cu foarte mulți bani.
„Oamenii bogați trăiesc confortabil în orice situație, în timp ce alții nu mai au suficient pentru a trăi liniștiți după ce au împărțit totul pe jumătate”, spune Aronson.
Bill și Melinda s-au cunoscut în 1980, când Melinda a început să lucreze la Microsoft. Ei s-au căsătorit în Hawaii, în 1994, şi au împreună trei copii, Jennifer (25 ani), Rory (21) şi Phoebe (18).