Prima pagină » Știri externe » The New York Times: Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial / O soluție, „Ora fericită” în supermarket

The New York Times: Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial / O soluție, „Ora fericită” în supermarket

The New York Times: Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial / O soluție, „Ora fericită
Tone de mâncare sunt irosite la nivel mondial, iar una dintre soluțiile pentru a combate această problemă este „ora fericită", implementată într-un supermarket din Finlanda, relatează publicația The New York Times.

În cazul supermarketului din Finlanda, „Ora fericită” nu se referă la băuturi, cum se întâmplă în mod normal, ci la alimente, aflate la doar câteva ore distanță de termenul de expirare.

Mâncarea care se apropie de termenul de expirare intră la reducere la ora 21.00 în 900 de supermarketuri S-market din Finlanda, prețurile fiind cu aproximativ 30%-60% mai mici.

Inițiativa face parte dintr-o campanie de doi ani pentru reducerea mâncării irosite și a fost denumită „Ora fericită” pentru a atrage clienții, datorită legăturii acesteia cu reducerile la mâncare și băutură din restaurante.

Aproximativ o treime din mâncarea produsă pentru consum uman este irosită la nivel mondial, conform Organizației pentru Mâncare și Agricultură din cadrul ONU. În cifre, această estimare se ridică la 1.3 tone de mâncare irosită anual, în valoare de aproximativ 680 de miliarde de dolari.

Toată mâncarea în exces contribuie la schimbările climatice, conform oamenilor de știință. Aproximativ 8-10% dintre emisiile de gaze sunt legate de pierderile alimentare, din momentul producerii până în cel al livrării și consumării, conform unui raport al fondului interguvernamental pentru Schimbare Climatică.

Pentru consumatori, reducerea cantității de alimente irosite este una dintre acțiunile prin care pot ajuta planeta.

„S-a pus mult accent pe energie. Dar schimbările climatice au legătură la fel de mult cu alimentele”, a declarat Paul Behrens, profesor al Universității Leiden din Olanda.

Reducerea mâncării irosite la nivel mondial este o provocare, deoarece încercarea de a vinde cât mai multe alimente este parte a oricărei companii și acest obicei este integrat în culturile „mănâncă-cât-de-mult-poți”.

Cine are de câștigat de pe urma reducerii cantității de mâncare irosită? Un număr din ce în ce mai mare de supermarketuri și restaurante, majoritatea din Europa, încearcă să răspundă la această întrebare.

În Statele Unite, lucrurile stau diferit. Nouă din zece lanțuri de supermarketuri din SUA au primit calificative proaste când vine vorba de irosirea alimentelor. Singurul supermarket care încearcă să combată acest fenomen este Walmart, prin programele sale de educare a personalului și consumatorilor.

În Danemarca, reducerea cantității de mâncare irosită a ajuns la nivelul unei mișcări culturale, a cărui „nașă intelectuală” este Selina Juul, un designer grafic care a emigrat din Rusia împreună cu familia sa la vârsta de 13 ani.

În anul 2008, Selina Juul a creat grupul „Opriți irosirea mâncării” și a atras atenția celui mai mare lanțuri de supermarketuri din Danemarca, REMA 1000.

După o întâlnire cu Anders Jensen, directorul de vânzări al REMA 1000, aceasta a reușit să îl convingă să elimine reducerile pentru achiziționarea mai multor produse de același fel.

Astfel, începând cu anul 2008, supermarketurile REMA 1000 nu au mai oferit reduceri de tipul „trei produse la preț de două”.

„A fost ceva nou, deoarece a fost prima dată când un vânzător a spus că este în regulă să vândă mai puțin”, a declarat Jensen.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani