Prima pagină » Știri externe » The Sun: Cai sălbatici supuși unor rele tratamente în România ar fi fost sacrificați, iar carnea lor a ajuns în supermaketuri britanice

The Sun: Cai sălbatici supuși unor rele tratamente în România ar fi fost sacrificați, iar carnea lor a ajuns în supermaketuri britanice

The Sun: Cai sălbatici supuși unor rele tratamente în România ar fi fost sacrificați, iar carnea lor a ajuns în supermaketuri britanice
Cai sălbatici supuși relelor tratamente în România ar fi fost sacrificați, iar carnea lor ar fi fost transportată către furnizorii supermarketurilor britanice pentru a fi vândută drept carne de vită, susține The Sun, în ediția electronică de duminică.

Cai sălbatici supuși relelor tratamente în România ar fi fost sacrificați, iar carnea lor ar fi fost transportată către furnizorii supermarketurilor britanice pentru a fi vândută drept carne de vită, susține The Sun, în ediția electronică de duminică. Tabloidul britanic plasează însă în 2013 problema cailor de la Letea, care au fost salvați de la sacrificare în 2011.

Tabloidul britanic susține că anchetatorii din România verifică registrele de vânzări ale companiilor după ce s-a descoperit că animalele au suferit tratamente crude în timp ce erau transportate către abatoare. Fără a cita vreo sursă, The Sun mai scrie că „într-unul dintre cele mai groaznice incidente, 54 de cai sălbatici furați au fost găsiți în stare deplorabilă la bordul unui camion care se îndrepta către un abator”.

În continuare, The Sunt mai scrie că unii dintre ei aveau urme de tăieturi și fuseseră bătuți cu răngi și bâte. „Acestora nu li s-a dat mâncare sau apă timp de câteva zile înaintea călătoriei de 28 de ore către abator. Patru cai zăceau deja morți printre celelalte animale slabe și înfometate. Camionul se îndrepta către un abator din Sfântul Gheorghe, în centrul României, care ar fi exportat carne”, mai susține publicația britanică.

Caii ar fi fost ridicați de un grup infracțional din Pădurea Letea, în Delta Dunării. „Carnea din această escrocherie a fost aproape sigur trimisă în străinătate și nu se poate spune unde a ajuns”, citează publicația „o sursă apropiată investigației”. „Trebuie doar să te uiți la starea bietelor animale pentru a realiza că această carne va fi de o calitate îngrozitoare și posibil necorespunzătoare pentru consumul uman”, ar mai fi adăugat sursa citată. The Sun nu dă însă mai multe detalii despre sursa menționată.

În continuare, tabloidul britanic amintește că Guvernul român a ordonat o anchetă privind traficul de carne de cal sălbatic în mai 2011, în urma difuzării unor imagini televizate cu animale supuse unor rele tratamente.

„Carnea de cal românească etichetată drept carne de vită se află în centrul unui scandal în Marea Britanie”, scrie în încheiere The Sun .