Prima pagină » Știri externe » The Wall Street Journal: O navă a serviciilor iraniene îi ajută pe militanții huthi din Yemen să lanseze atacuri precise în Marea Roșie

The Wall Street Journal: O navă a serviciilor iraniene îi ajută pe militanții huthi din Yemen să lanseze atacuri precise în Marea Roșie

The Wall Street Journal: O navă a serviciilor iraniene îi ajută pe militanții huthi din Yemen să lanseze atacuri precise în Marea Roșie
VIDEO | Israelul trimite nave militare în Marea Roșie după o serie de atacuri ale rebelilor huthi din Yemen

Forțe paramilitare din Iran le oferă informații în timp real militanților huthi din Yemen, pentru a-i ajuta să lanseze atacuri cu drone și rachete asupra navelor din Marea Roșie, afirmă oficiali din cadrul serviciilor secrete regionale și occidentale.

Datele despre pozițiile navelor aflate pe Marea Roșie sunt colectate de un vas al unităților paramilitare iraniene și le sunt transmise insurgenților huthi din Yemen, care le-au utilizat în ultimele zile pentru a lansa atacuri în Strâmtoarea Bab el-Mandeb, au declarat oficiali din cadrul serviciilor secrete citați de publicația The Wall Street Journal.

”Militanții huthi nu au radare pentru depistarea navelor. Au nevoie de asistență din partea Iranului, fără asistență, rachetele ar cădea în mare”, a declarat un oficial din cadrul unui serviciu secret occidental, sub protecția anonimatului.

Consiliul pentru Securitate Națională din cadrul Casei Albe nu a făcut, deocamdată, niciun comentariu pe această temă. Anterior, Președinția SUA a acuzat Iranul că le oferă sprijin logistic insurgenților huthi din Yemen.

Un reprezentant al insurgenților huthi a declarat că aceștia nu au nevoie de sprijinul Teheranului.

”Este bizar că totul îi este atribuit Iranului, ca și cum ar fi cea mai puternică țară din lume. Avem și noi unități de informații, care și-au dovedit eficiența în anii de agresiuni împotriva noastră”, a declarat un purtător de cuvânt al Mișcării Huthi din Yemen.

Ca ripostă la ofensiva israeliană din Fâșia Gaza, militanții huthi din Yemen au lansat numeroase atacuri cu rachete și drone asupra navelor comerciale care tranzitează Marea Roșie, astfel că multe companii de transport au început să evite această rută maritimă. În ultima săptămână, militanții huthi au atacat mai multe nave comerciale. Un vas norvegian a fost lovit cu o rachetă de croazieră. Nava a luat foc, dar nu a suferit avarii semnificative, reușind să ajungă în cel mai apropiat port sigur.

Statele Unite au anunțat la începutul săptămânii crearea unei forțe internaționale de reacție din care fac parte și nave militare din Marea Britanie, Bahrain, Canada, Franța, Italia, Olanda, Norvegia, Seychelles și Spania.

Iranul a negat că le oferă sprijin insurgenților huthi pentru atacarea navelor comerciale din Marea Roșie, dar a condamnat vehement operațiunea maritimă coordonată de SUA și susținerea acordată Israelului. Mișcarea Huthi a avertizat miercuri că va intensifica atacurile.

Un oficial israelian de rang înalt a declarat vineri că sprijinul informațional oferit de Teheran evidențiază importanța intensificării presiunilor Occidentului asupra Iranului, în contextul în care atacurile perturbă comerțul maritim. ”Iranul le oferă armament, iar Iranul poate opri acest lucru. Sunt necesare presiuni asupra Iranului, pentru oprirea acestor acțiuni”, a subliniat oficialul israelian.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a avertizat că armata israeliană va riposta dacă atacurile vor persista.

”Dacă vor continua să ne provoace, dacă vor încerca să atace orașul Eilat cu rachete sau cu alte mijloace, noi știm ce avem de făcut. Ne pregătim. Trupele sunt pregătite pentru orice misiune și pentru orice ordin”, a atras atenția vineri Yoav Gallant.

Citește și:

UE avertizează asupra riscurilor unei catastrofe umanitare în Fâșia Gaza și suplimentează finanțarea Autorității Palestiniene

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și