Theresa May analizează posibilitatea organizării unui nou referendum pe tema Brexit
Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), pregătește „scenariile” pentru situația în care Guvernul nu va putea evita convocarea de către Parlament a unui nou referendum.
John McDonnell, un lider al Partidului Laburist (centru-stânga, opoziție), a argumentat că este „foarte posibil” ca aprobarea Acordului Brexit în Camera Comunelor să fie condiționată de organizarea unui nou plebiscit pe tema acestuia. „Conservatorii ar trebui să admită că, dacă va fi aprobat un acord, probabil un număr mare de parlamentari vor cere un nou vot public”, a subliniat McDonnell.
Theresa May negociază cu opoziția laburistă pentru a obține susținerea necesară aprobării Acordului Brexit în Camera Comunelor.
Consiliul European a decis amânarea ieșirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu va decide ieșirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin. Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit și refuză participarea la scrutinul europarlamentar.
Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.
Marea Britanie urma să se retragă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de a solicita amânarea Brexit. Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroși politicieni britanici. Mai mulți membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest față de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană.