Poliția Metropolitană din Londra a anunțat, marți, că doi bărbați reținuți în data de 28 noiembrie au fost puși sub acuzare pentru infracțiuni de terorism și vor apărea, miercuri, în fața unei instanțe din Westminster.
Suspecții au fost identificați drept Naa”imur Zakariyah Rahman (20 de ani), care locuia în nordul Londrei, și Mohammed Aqib Imran (21 de ani), din sud-estul orașului Birmingham.
Potrivit unor surse din cadrul investigației, cei doi bărbați au plănuit instalarea unui dispozitiv exploziv improvizat în zona Downing Street, cu obiectivul direct de a o ucide pe Theresa May. Scotland Yard a refuzat să confirme oficial aceste informații.
Șeful serviciului britanic de informații MI5, Andrew Parker, ar fi informat guvernul de la Londra în privința acestei tentative, subliniind că mlitanții Stat Islamic folosesc tot mai des mediile sociale pentru a încerca să comunice cu atacatorii din statele europene.
„Premierul a transmis mulțumiri pentru munca neobosită a personalului de la MI5 pentru combaterea amenințării teroriste fără precedent. Miniștrii Cabinetului au aflat că Stat Islamic a suferit mari înfrângeri în Irak și Siria, dar acest lucru nu înseamnă că amenințarea a dispărut. Mai degrabă se răspândește în domenii noi, inclusiv prin tentativa de a încuraja atacuri în Marea Britanie și în alte părți prin propagandă pe mediile sociale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Theresei May.
Marți, guvernul britanic a anunțat că nouă tentative de atentate teroriste au fost dejucate în ultimele 12 luni.