Theresa May, presată să demisioneze. Mesajul premierului pentru deputații din propriul partid care o vor plecată
”Țara are nevoie de un leadership calm, și acesta este exact ceea eu asigur, cu sprijinul total al guvernului meu”, a declarat Theresa May, a cărei poziție a slăbit ca urmare a ultimelor alegeri legislative și a recentului congres al partidului său conservator, informează AFP, potrivit Radio România.
Cu câteva ore mai înainte, deputatul Grant Shapps, fost ministru al dezvoltării internaționale, a confirmat existența unui grup de conservatori care cer plecarea Theresei May.
”Cred, la fel ca mai mulți dintre colegii mei, că a sosit timpul să ridicăm problema leadership-ului”, a declarat Shapps la radio BBC 4. ”Nu mai este posibil să continuăm în acest mod. A sosit momentul să organizăm o nouă alegere a liderilor noștri, sau cel puțin să pregătim un calendar în acest sens”, a adăugat el.
Declarațiile lui Shapps survin la două zile după discursul catastrofal al Theresei May la congresul conservatorilor de la Manchester (nord-vestul Angliei). Jenată de accesele frecvente de tuse, ea mai fost și întreruptă de către un actor de comedie venit să-i înmâneze un formular de demisie, ”din partea lui Boris Johnson”, ministrul de externe care îi sfidează autoritatea.
Situația sa de la conducerea guvernului este constant pusă în cauză de la alegerile legislative anticipate din iunie, când conservatorii au pierdut majoritatea absolută în parlament.
Grant Shapps a dat asigurări că dispune de sprijinul a circa 30 de deputați. Potrivit statutului partidului, este necesar un minimum de 48 de deputați pentru a sesiza Comitetul 1922, responsabil cu organizarea internă a Tories (conservatorii).