Theresa May, primul ”contact” cu Merkel și Hollande: ”E nevoie de timp”

Publicat: 14 07. 2016, 09:07

Theresa May a purtat discuții telefonice cu cancelarul german și cu președintele francez la câteva ore după ce a preluat funcția de premier al Marii Britanii.

„În cadrul acestor discuții telefonice, premierul a pus accentul pe hotărârea de a pune în aplicare voința poporului britanic de a părăsi Uniunea Europeană”, a declarat purtătorul de cuvânt al Theresei May.

„Premierul a explicat că avem nevoie de timp pentru a ne pregăti pentru aceste negocieri și și-a exprimat speranța că ele se vor derula într-o stare de spirit constructivă și pozitivă”, a adăugat purtătorul de cuvânt.