Theresa May riscă pierderea postului de premier al Marii Britanii, după rezultatul slab preconizat la alegerile parlamentare
Potrivit unor proiecții electorale realizate de Institutul YouGov, Partidul Conservator riscă pierderea a 20 de locuri și implicit a majorității de 17 locuri în Camera Comunelor, care are 650 de locuri.
Studiul, citat de site-ul agenției Reuters, arată că Theresa May ar putea obține doar 310 locuri, mai puțin decât majoritatea de 331 de parlamentari obținută în 2015 de premierul David Cameron.
Partidul Laburist ar putea obține 257 de locuri, față de 232 în 2015. Dacă proiecțiile se vor confirma, Partidul Conservator se va situa sub majoritatea de 326 de locuri necesară pentru formarea guvernului.
Criza de politică de la Londra intervine exact în momentul lansării negocierilor cu Uniunea Europeană pe tema Brexit.
Theresa May a convocat alegeri parlamentare anticipate programate pe 8 iunie pentru a obține un mandat politic clar în negocierile cu Bruxellesul.
Însă dacă Theresa May nu va reuși măcar menținerea majorității de 12 locuri obținută de David Cameron în 2015, își va pierde autoritatea.