Theresa May, vizată de o MOȚIUNE DE DEMITERE

Theresa May, vizată de o MOȚIUNE DE DEMITERE
Publicat: 12/12/2018, 10:27
Actualizat: 26/03/2019, 12:30

Parlamentarii conservatori vor vota în intervalul orar 18.00-20.00 (20.00-22.00, ora României).

Procedura a fost declanșată după ce 48 de parlamentari au înaintat scrisori privind neîncrederea în prim-ministru.

Theresa May, care a preluat funcția de prim-ministru în 2016, la scurt timp după referendumul prin care s-a decis ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a fost criticată dur pentru acordul negociat cu Blocul comunitar.

Momentan nu se știe cât de repede va fi anunțat rezultatul votului, dar May are nevoie să obțină majoritatea voturilor în favoarea ei pentru a câștiga. Dacă va reuși să obțină încrederea parlamentarilor în votul de miercuri, nu se va mai putea înainta o moțiune împotriva ei pentru un an.

Dacă va pierde încrederea parlamentarilor, se va organiza un concurs în cadrul Partidului Conservator, la care actualul prim-ministru nu va putea participa.

Liderii celor 27 de țări ale Uniunii Europene au aprobat luna trecută tratatul ieșirii Marii Britanii din UE. Sâmbătă seara, europenii înlăturaseră ultimul obstacol din calea Brexit-ului: Spania a primit asigurări că va fi consultată în orice problemă a provinciei Gibraltar și nu se va uza de dreptul de VETO în summit-ul UE de duminică. „Nimeni nu are MOTIVE să fie fericit!” a fost concluzia președintelui Consiliului European, Donald Tusk.

Proiectul de acord privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat de liderii celor 27 de țări europene, în cadrul summitului de duminică din Bruxelles, a anunțat Donald Tusk, președintele Consiliului European.

„EU27 a aprobat Acordul de Retragere și Declarația Politică privind viitoarele relații dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie”, a transmis Tusk printr-un mesaj postat pe Twitter.

Liderii țărilor membre UE au aprobat acordul la mai puțin de o oră de la începutul discuțiilor oficiale din cadrul summitului de la Bruxelles.

Donald Tusk pare foarte bine pregătit la capitolul comunicare și mai adaugă un mesaj către britanici și europeni. „Ca motto pentru ziua de duminică, propun vorbele lui Freddie Mercury, care s-a stins din viață acum 27 de ani: Prietenii vor rămâne prieteni până la sfârșit

Premierul Theresa May cere sprijinul cetățenilor britanici pentru aprobarea acordului privind ieșirea din Uniunea Europeană, relatează BBC.

Înainte de participarea la summit-ul UE care a aprobat Brexit-ul, Theresa May a publicat pe Twitter o „Scrisoare către națiune”.

Premierul cere cetățenilor Marii Britanii să fie uniți, susține că acordul promite „un viitor bun” pentru Marea Britanie, iar ieșirea din Uniunea Europeană va fi „un moment de reînnoire și reconciliere pentru țară”.

Părăsirea Uniunii Europene la 29 martie 2019 va marca „un nou capitol în viața națională„, a transmis May. Premierul a menționat că va face tot posibilul ca acordul să fie aprobat și de Parlamentul britanic, pentru a onora rezultatul referendumului.

Pentru ca orice britanic să înțeleagă ce înseamnă ieșirea din UE, Theresa May a adăugat un rezumat în 60 de secunde al Brexit-ului.

Concluziile summitului de duminică au fost publicate pe site-ul Consiliului European.

„Consiliul European aprobă Acordul de ieșire a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. În consecință, Consiliul European invită Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Europei să ia măsurile necesare pentru a asigura intrarea în vigoare a acordului la data de 30 martie 2019″, se menționează în primul punct al comunicatului.

„Consiliul European aprobă Declarația Politică privind viitoarele relații dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie. Consiliul European reiterează determinarea Uniunii de a păstra un parteneriat cât de strâns posibil cu Marea Britanie, conform prevederilor din Declarație”, au transmis reprezentanții CE.

În ultimul punct al comunicatului publicat, Consiliul European i-a mulțumit lui Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene, „pentru eforturile depuse în procesul de Brexit și pentru menținerea unității UE27 în timpul negocierilor”.

Înaintea de a participa la reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a precizat că drepturile românilor din Marea Britanie vor fi protejate, dacă acordul va fi aprobat.

„Astăzi, vorbim despre acordul de retragere. Este foarte important, pentru că – fără un astfel de acord – nimic nu rămâne stabilit între Uniunea Europeană și Marea Britanie. Acest acord a fost negociat îndelung, în detaliu, UE 27. Deci noi, care rămânem în Uniune, am stabilit o echipă de negociatori cu negociator-șef, domnul Barnier, echipă care a făcut o treabă foarte bună. Noi am sprijinit și în același timp am avut grijă ca punctele care ne interesează pe noi să fie bine clarificate în acest proiect de acord și până în acest moment pot să spun că suntem mulțumiți de proiect.

Proiectul reflectă toate preocupările noastre și soarta românilor din Marea Britanie, finanțarea bugetului UE și multe alte lucruri. Este un acord care are vreo 500 de pagini și opinia noastră este că proiectul e bun. Merită mers mai departe. Drepturile românilor, dacă acest acord se aprobă, sunt perfect protejate. Sub rezerva aprobării acordului. Dacă acest intră în vigoare, pentru noi este foarte potrivit”, a afirmat Iohannis.

Președintele României a apreciat că discuțiile privind acordul pentru Brexit, din cadrul reuniunii Consiliului European, au fost finalizate într-un timp record.

„Este un document la care s-a lucrat un an și jumătate. Au fost respectate foarte bine limitele sau mandatul impus de Consiliul European la vremea respective. Nu putem să considerăm totuși această zi o zi fericită. Evenimentul rămâne unul care cred că pe majoritatea ne întristrează dacă realizăm importanța, un mare stat membru pleacă și asta nu poate să fie o veste bună. Însă dincolo de acest lucru, existența unui acord ar face ca această despărțire să fie gestionabilă și să capete un fundament juridic foarte solid”, a declarat Klaus Iohannis, la finalul reuniunii Consiliului European de la Bruxelles.

Iohannis a precizat că au fost depus multe eforturi pentru a ajunge la acordul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Este un acord pe care noi îl găsim potrivit, îl găsim bun și ne dorim să fie aprobat. Cu toții ne-am străduit foarte mult, au fost multe discuții pe acest acord. Noi lucrăm în scenariul în care acordul va fi aprobat și va trece mai departe. Este cel mai bun acord posibil și merită să fie luat ca atare și merită aprobat”, a adăugat președintele României.

Întrebat dacă va fi aprobat este posibil ca dosarul pricind Acordul Brexit să fie finalizat în perioada deținerii Președintie Consiliului UE de către Austria, nu de România, Klaus Iohannis a răspuns: „Eu vă garantez că în cazul în care va fi aprobat, va fi finalizat de Președinția română. La momentul în care am făcut acea afirmație, așa a fost. Cred că v-ați dat seama că s-au schimbat unele lucruri de atunci. Am primit de la Bruxelles că lucrurile se mișcă în domeniul pregătirii practice și logistice. Noi rămăsesem în urmă cu câteva chestiuni de logistică, de dotări, chestiuni care trebuiau să funcționeze din prima zi și am fost asigurat că majoritatea au fost deblocate de noul ministru și lucrurile merg într-o direcție bună”.

Președintele Consiliului European, Donald Tusk recomandase țărilor membre ale Uniunii Europene să aprobe acordul pentru Brexit negociat cu Marea Britanie, relatează BBC.

„Voi recomanda să aprobăm duminică rezultatul negocierilor pentru Brexit. Nimeni nu are motive să fie fericit. În această perioadă critică, UE27 a trecut testul unității și al solidarității”, a declarat sâmbătă Donald Tusk.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May și Bruxelles prevede reciprocitate în privința libertății de circulație, o perioadă de tranziție post-Brexit, menținerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord și păstrarea aranjamentelor comerciale.

Printre temele nerezolvate se numără dreptul navelor europene de a pescui în apele teritoriale britanice și viitoarele relații comerciale. După summit-ul UE de duminică, acordul Brexit va ajunge în Parlamentul britanic, unde tot mai mulți politicieni încep să nu mai dorească ieșirea din UE.

Summit-u Consiliului European de duminică a început la ora 10:00 (11:00, ora României) la Bruxelles. Liderii țărilor UE au aprobat două documente cheie ale Brexit-ului:

Declarația politică – stabilește viitorul relațiilor dintre UE și Marea Britanie

Acordul de retragere – un document de 585 de pagini care detaliază termenii retragerii

Jean Claude Juncker a prezentat pe twitter textul declarației politice din Brexit.

Administrația de la Madrid a ajuns la un acord cu reprezentanții Uniunii Europene în ceea ce privește statutul provinciei britanice Gibraltar, oferind astfel asigurări că summitul UE pe tema acordului Brexit programat duminică va avea loc.

Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a anunțat sâmbătă că a ajuns la un acord în ceea ce privește statutul Gibraltarului și că summitul pe tema Brexit programat duminică va avea loc. Pe viitor, orice decizie privind provincia Gibraltar va fi luată împreună cu Spania.

„Negocierile au avut loc în această noapte. În urma unei conversații telefonice, Donald Tusk (președintele Consiliului European, n.red.) și Pedro Sanchez au ajuns la un acord în ceea ce privește Gibraltarul. Summitul se va desfășura conform planului,” a declarat o sursă diplomatică pentru Reuters.

Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat că solidaritatea și dialogul au reprezentat „calea europeană de a rezolva această problemă”, în urma unei discuții purtate sâmbătă cu Pedro Sanchez.

Spania a primit suficiente asigurări în ceea ce privește statutul Gibraltarului, pentru a renunța la opțiunea de veto din cadrul summitului de duminică.

Premierul Spaniei amenințase vineri chiar cu anularea summitului UE, dacă nu se ajunge la o înțelegere privind statutul viitor al provinciei britanice Gibraltar.

„Dacă nu va exista nicio înțelegere, cel mai probabil, Consiliul European nu va avea loc”, a declara premierul spaniol, aflat într-o vizită oficială la Havana.

Oficialii de la Madrid au acuzat Marea Britanie că a introdus o clauză în acordul de retragere, care ar permite ca în provincia britanică Gibraltar, să fie aplicați termenii unui viitor tratat comercial cu UE, fără să mai fie necesar acordul Spaniei.

Londra dorește ca acordul privind ieșirea Marii Britanii din UE și cel privind relațiile viitoare post-Brexit să se aplice și provinciei Gibraltar, în timp ce Madridul vrea ca viitorul statut al acestui teritoriu să fie negociat bilateral.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Cum va reacționa Ucraina dacă Maia Sandu pierde alegerile și Republica Moldova intră sub controlul...
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum se simte Adi Nartea la 6 ani de la extirparea tumorii?! Ce face cu...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Dispare Celentano din Las Fierbinți?! Anunțul teribil al lui Adrian Văncică: Bă băiatule, ți se...
Surpriza din servieta diplomat. Marele secret al lui Nicolae Ceaușescu
Cum au arătat Sorin Brotnei și soția lui în ziua nunții. Imagini inedite cu mireasa...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
De ce caii sunt considerați „un fel de Internet antic”