Ți se întoarce stomacul pe dos! Ce a găsit o clientă în cartofii prăjiți comandați de la KFC: „Nu mai mănânc niciodată de la ei!”
O clientă KFC din Australia s-a declarat dezgustată, pe rețelele de socializarea, după ce a descoperit mai multe insecte într-o cutie de cartofi prăjiți pe care o terminase deja pe jumătate.
Tânăra a împărtășit în mediul online fotografii cu ceea ce a găsit în produsele comandate. Femeia spune că descoperirea a fost suficientă pentru a o face să nu mai mănânce de la fast-food niciodată.
Mai multe insecte erau, practic, prăjite printre cartofi. În total, femeia a identificat trei tipuri diferite de insecte, printre care și o… lăcustă.
Femeia s-a declarat revoltată și a postat pe Facebook imaginile cu comanda primită de la KFC.
Clienta a primit 20 de dolari din partea KFC
După ce s-a plâns la restaurantul KFC de la care a făcut comanda, ea a spus că i s-a oferit o reducere de 20 de dolari, dar oferta este departe de a o mulțumi pe clientă, potrivit New York Post.
„Nu mai mănânc niciodată de la KFC, dă-i naibii. Îmi pare rău, dar cei 20 de dolari chiar nu acoperă asta. Probabil se întâmplă atât de des… Yuck!”, a scris femeia.
Femeia a raportat problema Departamentului de Sănătate Publică din Queensland, precum și reprezentanților KFC.
Peste 300 de oameni au comentat la postarea acesteia, mulți încurajând-o să nu renunțe la plângere.
Alții au sugerat că s-ar putea să fi mâncat din greșeală insecte din cutie înainte de a face descoperirea.
„Faptul că ai mâncat jumătate din cutie înseamnă că există șanse mari să fi mâncat și alte insecte”, a scris cineva într-un comentariu.
„Aș fi plâns și aș fi vomitat”, a spus altcineva. „Mă întreb dacă insectele au ajuns acolo când cartofii au fost produși inițial sau în retaurant”, a spus un alt internaut.