Tony Blair: Brexitul nu este „inevitabil”, poate fi oprit
Fostul premier a făcut apel la o „revoltă” pentru a opri retragerea Marii Britanii din Blocul comunitar, în aceeași măsură în care mișcarea populistă a câștigat referendumul.
„Singura caracteristică indiscutabilă a politicilor contemporane este predilecția spre revoltă”, a declarat Blair în fața unui public londonez care a participat la o dezbatere despre Brexit.
„Cei care au susținut procesul Brexit au fost beneficiarii acestui curent. Ei vor spune că voința poporului nu poate fi modificată. Dar se poate. Vor mai spune că ieșirea (din UE, n. red) este inevitabilă. Nu este”, a mai spus fostul premier britanic.
„Aceștia vor spune că ei nu reprezintă voința poporului. Noi o reprezentăm cu determinare”, a adăugat acesta.
Blair a mai afirmat că : „Nu este momentul pentru retragere, indiferență, disperare, ci este timpul să ne revoltăm pentru a apăra ceea ce credem, cu calm, răbdare, dar fără frică și cu convingerea că acționăm în favoarea adevăratelor interese ale Marii Britanii”.
Tony Blair a declarat anterior că acordul Marii Britanii privind părăsirea Uniunii Europene va trebui supus aprobării cetățenilor, pentru a se stabili care sunt condițiile ieșirii din Blocul comunitar.