Prima pagină » Știri externe » Tora din 1482, estimată la 1,5 milioane de euro, scoasă la licitație

Tora din 1482, estimată la 1,5 milioane de euro, scoasă la licitație

O Tora realizată în primii ani după inventarea tiparului, în 1482, cu o valoare estimată de specialiști între 1 milion de euro și 1,5 milioane de euro, va fi scoasă la licitație pe 30 aprilie, la Paris, a anunțat, luni, casa Christie's, informează AFP.

Tipărită în limba ebraică, în ianuarie 1482, la Bologna, această lucrare este prima în care au fost reunite primele cinci cărți ale lui Moise din Vechiului Testament – Pentateuhul.

Această Tora este, de asemenea, prima lucrare în care au fost adăugate semnele de vocalizare și de accentuare a liniei melodice esențiale pentru lectura și psalmodierea acestui text sacru.

Incunabulul, tipărit pe pergament, aparține în prezent unui colecționar european și nu a fost niciodată scos la licitație, potrivit casei Christie’s.

Primul incunabul cunoscut este „Biblia de 42 de rânduri”, tipărită în jurul anului 1455 de inventatorul german Johannes Gutenberg, aceasta fiind considerată prima carte tipărită cu litere mobile din Europa. Din această ediție s-au păstrat doar patru exemplare complete, iar unul dintre acestea este păstrat la Göttingen și poate fi consultat online.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
De ce nu a fost invitată România la întâlnirea „greilor” NATO, de la Berlin. „Ne-am făcut-o singuri”
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Ce a descoperit Telescopul Spațial James Webb pe un super-Pământ topit?