Tornadă și ploi torențiale în Istanbul, unde unul dintre cele mai cunoscute bulevarde a fost inundat
Fotografiile difuzate pe rețelele de socializare arată cum vânzătorii încearcă să împiedice apa să intre în magazine, în timp ce pietonii au dificultăți în a traversa bulevardul.
Municipalitatea din Istanbul a efectuat recent lucrări pe bulevardul Istiklal, unde a înlocuit piatra cubică cu asfalt, spre nemulțumirea cetățenilor. Multe persoane consideră că strada s-a inundat din cauza lucrărilor municipalității.
De asemenea, o tornadă s-a produs în cartierul Kasimpasa de pe malul european al Istanbulului, dar nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale majore. Inundațiile au afectat și malul asiatic al orașului, perturbând traficul în cartierul Ãœsküdar.
Cel puțin trei persoane au fost rănite în accidente rutiere produse în Istanbul din cauza ploilor și inundațiilor.
Meteorologii au avertizat că ploi abundente sunt așteptate în vestul Turciei la acest sfârșit de săptămână.